Medicamentele antipsihotice cresc riscul de accidente cerebrale

Publicat: 29 08. 2008, 17:07
Actualizat: 06 11. 2012, 22:28

Studii precedente au demonstrat că a doua generaţie de medicamente antipsihotice, numite şi neuroleptice "atipice", este asociată cu un risc crescut de accident vascular cerebral (AVC). Însă specialiştii nu ştiau dacă şi medicamentele antipsihotice clasice, mai vechi, de primă generaţie, puteau fi asociate cu AVC.

Neliniştile în legătură cu riscul de accident vascular cerebral au apărut în 2002. În 2004, agenţia din Marea Britanie care analizează securitatea medicamentelor a recomandat medicilor să nu prescrie neuroleptice atipice pacienţilor atinşi de demenţă, ca măsură de precauţie.

Noul studiu, publicat în British Medical Journal, realizat de echipa profesorului Ian Douglas de la departamentul de epidemiologie din cadrul Şcolii de igienă şi medicină tropicală din Londra, a examinat datele medicale din dosarele a peste şase milioane de pacienţi britanici.

Pornind de la 6.790 de cazuri de accidente vasculare cerebrale, înregistrate în perioada 1988 – 2002, cercetătorii au stabilit că, în cazul pacienţilor cărora li s-a prescris cel puţin o reţetă cu medicamente antipsihotice, riscul de AVC era de 1,7 ori mai mare decât la cei care nu au primit un astfel de tratament.

Riscul creşte de 3,5 ori în cazul pacienţilor atinşi de demenţă, indiferent de tipul de medicament antipsihotic administrat.

Riscul de AVC pare uşor mai ridicat în cazul antipsihoticelor atipice faţă de cele clasice, mai vechi.

Cercetătorii recomandă medicilor să nu prescrie, dacă este posibil, pacienţilor atinşi de demenţă acest tip de medicamente, pentru că riscul de AVC ar putea depăşi beneficiile potenţiale ale tratamentului.