- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- WASHINGTON, (13.11.2009, 23:47)
NASA: Cantităţi "importante" de apă, descoperite pe Lună
Cantităţi "importante" de apă îngheţată au fost descoperite pe Lună, anunţă NASA, subliniind caracterul "major" al acestei descoperiri.

NASA: Cantităţi "importante" de apă, descoperite pe Lună (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Am găsit apă şi nu doar o cantitate mică, ci cantităţi importante", declară Anthony Colaprete, responsabilul ştiinţific al misiunii LCROSS (Lunar Crater Observation and Sensing Satellite).
"Într-un crater de 20 - 30 de metri, am găsit echivalentul a 75 de litri de apă", precizează Colaprete.
Un alt oficial din cadrul NASA, Gregory Deloy, de la Universitatea din California, a explicat că este o descoperire "extraordinară" şi "majoră".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
"Este fascinant, ne arată o nouă imagine a Lunii", adaugă el.
În cursul misiunii efectuate luna trecută, NASA a prăbuşit o sondă LCROSS într-un crater situat în apropierea polului sud al Lunii, pentru a studia materialele rezultate din impact, iar în acest fel a fost descoperită apa.
"Se poate spune fără să ne înşelăm că în craterul Cabeus există apă îngheţată", a explicat Colaprete. Temperatura în această regiune a Lunii este extrem de scăzută.
Michael Wargo, un alt expert în cadrul NASA, a evidenţiat perspectivele pe care le oferă această descoperire.
"Ridicăm vălul asupra misterelor celui mai apropiat vecin şi asupra sistemului solar", a precizat el, afirmând că Luna ascunde "multe secrete".



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe