- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- WASHINGTON, (08.05.2013, 18:15)
- Florin Badescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
NASA: Plasarea de astronauţi pe Marte, o veritabilă provocare
Intrarea în atmosfera marţiană şi plasarea astronauţilor în condiţii de siguranţă pe suprafaţa acestei planete reprezintă o veritabilă provocare tehnologică, potrivit experţilor de la NASA.
Urmărește
594 afișări
NASA: Plasarea de astronauţi pe Marte, o veritabilă provocare tehnologică (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Specialiştii de la NASA consideră că această fază a zborului spre Marte va fi cea mai dificilă etapă a viitoarelor misiuni spaţiale către planeta roşie, care vor avea la bord echipaje umane.
Luni, directorul NASA, Charles Bolden, a spus că Statele Unite îşi păstrează hotărârea, în ciuda dificultăţilor bugetare, de a trimite astronauţi pe Marte în viitorii 20 de ani, mobilizându-şi toate resursele din domeniul explorării spaţiale pentru atingerea acestui scop.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
"Coborârea reuşită, în august 2012, de Curiosity - roverul de o tonă, cel mai greu robot trimis pe Marte - a fost o reuşită uimitoare", a declarat, marţi, Robert Braun, profesor de tehnologii spaţiale la Institutul de Tehnologie din statul american Georgia, într-o conferinţă la Washington consacrată cuceririi planetei roşii.
"Însă acela a fost doar un pas foarte mic în comparaţie cu ceea ce trebuie să facem pentru a putea într-o bună zi să păşim pe Marte", a adăugat el.
"Curiosity este un vehicul de mărimea unui mic automobil 4x4, dar pentru o misiune cu echipaj uman la bord va fi nevoie de o capsulă care să coboare pe Marte, echivalentă cu o clădire de două etaje şi cu o greutate de 40 de tone", a precizat Braun, un fost inginer la NASA.
Pentru o astfel de misiune, trebuie transportat pe Marte, printre altele, un sistem de asigurare a vieţii, un modul de locuit şi un motor care va permite echipajului să plece de pe această planetă pentru a ajunge la bordul vehiculului spaţial rămas pe orbită.
"Tehnologiile la care vom recurge pentru a plasa o astfel de încărcătură pe Marte vor fi fără îndoială foarte diferite de sistemele utilizate pentru roboţii trimişi deja acolo şi care sunt considerabil mai mici", a afirmat acelaşi cercetător.
Cu excepţia roverului Curiosity, cele şase dispozitive americane plasate cu succes pe suprafaţa marţiană începând din anul 1974 sunt suficient de uşoare pentru a frâna coborârea lor cu o paraşută şi pentru a amortiza contactul cu solul cu ajutorul unor baloane.
Curiosity, mult prea greu pentru acest tip de coborâre, a necesitat un sistem complex, un fel de macara cu motoare cu propulsie inversată, a căror funcţionare este precedată de deschiderea unei paraşute supersonice.
Nimic din toate acestea nu se poate aplica în cazul modulelor spaţiale foarte grele avute în vedere pentru o misiune cu echipaj uman la bord, afirmă Braun.
Atmosfera marţiană este considerabil mai puţin densă decât cea a Terrei, a cărei presiune atmosferică la altitudinea de 40 de kilometri este echivalentă cu cea de pe Marte la altitudinea de 10.000 de metri, fapt care lasă prea puţin timp pentru a frâna viteza supersonică a unui vehicul spaţial.
"Nu vom putea folosi o paraşută, care ar trebui să fie enormă şi deloc eficientă la acea altitudine şi acea viteză. Trebuie să dezvoltăm tehnologii noi pentru motoare cu propulsie inversată pentru a trece de la o viteză de cinci ori mai mare decât cea a sunetului la o viteză subsonică, pregătind coborârea pe Marte, într-un interval de timp foarte scurt. Aceasta este o provocare cu care nu ne-am confruntat niciodată şi pentru care nu avem deocamdată o soluţie specifică", a explicat Robert Braun.
Adam Steltzner, unul dintre inventatorii sistemului de macara spaţială care a permis coborârea pe Marte a roverului Curiosity, a spus că "nu este vorba de a inventa noi tehnologii, ci de a deveni ceva mai creativi, utilizând ceva ce există deja, aşa cum am făcut în cazul misiunii Curiosity".
"În 2003, cu opt ani înainte de lansarea roverului, încă nu ştiam cum să procedăm pentru a-l face să coboare în condiţii de siguranţă pe Marte", îşi aminteşte Adam Steltzner, care consideră că un tip de "macara spaţială" ar putea "eventual să funcţioneze şi în cazul unei misiuni cu echipaj uman la bord".
"Avem nevoie de un sistem cu propulsie inversată care să funcţioneze cu o viteză de două-trei ori mai mare decât cea a sunetului", a estimat Charles Campbell, un expert în aerodinamică de la NASA.
"Ştim să construim un motor supersonic, dar nu şi unul care să funcţioneze în sistem de propulsie inversată", a adăugat el, considerând că "motorul rachetei şi controlul etapei de coborâre pe Marte sunt etapele din acest proiect care prezintă cele mai mari dificultăţi".
"Va trebui să demonstrăm în prealabil funcţionarea acestui sistem cu ajutorul unei misiuni robotizate", a mai spus acesta.
El spune că există şi alte scenarii posibile pentru această misiune, potrivit cărora NASA ar putea trimite pe Marte echipajul şi proviziile prin două misiuni separate.
NASA va avea nevoie de un sistem de lansare de pe Terra capabil să transporte o greutate de 130 de tone pentru o misiune marţiană cu echipaj la bord.
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Suspectul atacului de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania a fost arestat preventiv. Patru femei și un băiat au decedat iar peste 200 de persoane au fost rănite
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe