- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- WASHINGTON, (15.01.2016, 16:50)
- Departamentul Life
NASA va utiliza mini-navete în cadrul flotei de vehicule spaţiale care vor aproviziona ISS
NASA a încheiat un al treilea contract cu o companie privată, Sierra Nevada Corp, care va produce un tip special de mini-navete, în cadrul flotei de vehicule spaţiale ce vor avea misiunea de a aproviziona Staţia Spaţială Internaţională (ISS), informează Reuters.
Urmărește
1139 afișări
NASA va utiliza mini-navete în cadrul flotei de vehicule spaţiale care vor aproviziona ISS (Imagine: AFP / Mediafax Foto)
Anunţul a fost făcut, joi, de agenţia spaţială americană. Sierra Nevada Corp, o companie privată, se alătură astfel celorlalte două firme private - Space Exploration Technologies (SpaceX) şi Orbital ATK - cu care NASA a încheiat contracte ce prevăd construirea unor noi vehicule de tip cargo, ale căror lansări sunt prevăzute pentru sfârşitul anului 2019.
Termenii contractelor nu au fost deocamdată dezvăluite, însă NASA a precizat anterior că intenţionează să aloce anual o sumă cuprinsă între 1 miliard şi 1,4 miliarde de dolari pentru acest program.
Fiecare contract prevede includerea unui număr de până la şase vehicule de tip cargo în viitoarea flotă spaţială de aprovizionare a ISS.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
Mini-naveta ce va fi construită de compania Sierra Nevada se va numi Dream Chaser şi va decola de pe spatele unei rachete convenţionale. La coborâre, mini-neveta Dream Chaser va ateriza în poziţie orizontală, pe o pistă plată, la fel ca un avion.
Compania Orbital ATK construieşte capsule din gama Cygnus, care sunt lansate pe orbită cu ajutorul rachetelor de tip Antares. Capsulele Cygnus, după ce rămân conectate la ISS pentru o perioadă, sunt încărcate cu reziduri, se desprind de staţie şi plonjează în atmosfera terestră, unde ard în totalitate.
SpaceX, cealaltă companie privată americană care a încheiat contracte cu NASA în ceea ce priveşte misiunile de reaprovizionare a ISS, produce capsulele spaţiale Dragon, care sunt lansate cu ajutorul rachetelor din gama Falcon. Compania SpaceX dezvoltă în această perioadă o versiune a capsulei Dragon care va fi capabilă să transporte şi astronauţi. Zborurile de testare a acelui nou vehicul spaţial vor începe în 2016.
Staţia Spaţială Internaţională va rămâne operaţională până în 2024. După retragerea din activitate a navetelor spaţiale americane, NASA este dependentă de Rusia pentru a transporta astronauţi americani pe şi dinspre ISS. Rusia taxează agenţia spaţială americană cu 70 de milioane de dolari pentru fiecare astronaut american transportat la bordul staţiei.
În ceea ce priveşte misiunile de aprovizionare, ISS depinde de vehiculele automatizate de tip cargo ruseşti Progress, europene (ATV) şi japoneze (HTV), care sunt create pentru a fi folosite o singură dată şi se autodistrug arzând la reintrarea în atmosfera terestră, la finalul misiunii.
ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.
ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.
Citeşte şi: Ortografie din spaţiu: Un expert NASA a format întreg alfabetul din imagini surprinse din satelit - GALERIE FOTO
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Orașul din România în care va ninge 3 zile neîncetat, începând chiar de astăzi. Prognoza meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe