- Home
- Ştiinţă-Sănătate
-
WASHINGTON, (16.10.2008, 14:14)
Nicotina stimulează evoluţia cancerului mamar
Nicotina joacă un rol important în dezvoltarea cancerului mamar şi în răspândirea bolii în organism, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, publicat în revista Cancer Research.

Nicotina stimulează evoluţia cancerului mamar (Imagine: Mediafax Foto)
Numeroase studii au evidenţiat rolul nicotinei în dezvoltarea tumorilor canceroase în general, dar puţine dintre ele au vizat "acest domeniu special, al dezvoltării cancerului mamar", a declarat Chang Yan Chen, de la Centrul medical Beth Israel Deaconess din Boston, Massachusetts, autorul acestui studiu.
Doctorul Chen a determinat, printr-o serie de teste in vitro, că celulele epiteliului - ţesut nevascularizat, format din unul sau mai multe straturi de celule care protejează suprafaţa externă a corpului - prezintă, ca şi celulele canceroase din sân, anumiţi receptori de nicotină (nAChR). Aceşti receptori grăbesc dezvoltarea celulară şi migrarea celulelor bolnave către alte zone din corp.
Deşi "rolul de bază al receptorilor nAChR vizează sistemul nervos", doctorul Chen mărturiseşte că, deocamdată, se cunosc prea puţine lucruri despre funcţiilor receptorilor de nicotină în celule ne-neuronale şi în special în ţesuturile mamare.
Echipa de cercetători a descoperit că nicotina contribuie la creşterea celulelor mamare precanceroase şi canceroase. Experienţele in vivo au confirmat aceste observaţii, în momentul în care celulele canceroase care au fost injectate în coada unui şoarece au migrat către plămânii animalului.
Studiile in vivo şi in vitro au indicat faptul că nicotina, deşi nu este un cancerigen clasic, poate să se combine cu alte substanţe pentru a provoca apariţia bolii.
În acest moment, "se poate spune doar că nicotina accelerează creşterea celulelor canceroase", a concluzionat Chen.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:04
-
astăzi, 09:55
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1102. Trump ia în calcul oprirea totală a ajutorului militar pentru Ucraina după confruntarea de la Casa Albă / Italia solicită un summit urgent între SUA şi Europa după întâlnirea Zelenski-Trump / Liderii europeni îşi reafirmă sprijinul pentru Ucraina după întâlnirea Zelenski-Trump