Virusul HIV suferă mutaţii rapide pentru a păcăli sistemul imunitar
Cercetătorii, conduşi de Philip Goulder de la Universitatea Oxford, al căror studiu a fost publicat în revista Nature, au studiat datele genetice a peste 2.800 de pacienţi infectaţi cu virusul HIV, provenind din ţări diferite.
Oamenii de ştiinţă au cercetat în special genele HLA (anticorpii leucocitelor umane), care declanşează reacţia imunitară a celulelor T (globulele albe) în faţa corpurilor străine pătrunse în organism. Ei au studiat şi mutaţiile virusului HIV care-i permit acestuia să treacă neobservat de sistemul imunitar.
Medicii susţin că evoluţia maladiei cunoaşte ritmuri foarte diferite, în funcţie de fiecare individ, de capacitatea mutaţiilor genei HLA de a combate boala.
Cercetătorii au aflat că virusul este capabil să sufere o mutaţie atunci când se confruntă cu variaţiile genetice care sunt eficiente împotriva lui şi au precizat că se poate vorbi, în acest caz, de "o mutaţie de scăpare".
Această descoperire complică şi mai mult producerea unui vaccin, care va trebui să se adapteze în faţa diverselor "mutaţii de scăpare" ale virusului HIV.
Acestea sunt cu atât mai numeroase cu cât variaţiile genei HLA diferă adeseori de la o regiune la alta, contribuind la diversificarea modificărilor virusului.
Virusul HIV distruge celulele imunitare ale organismului, făcându-l pe pacient vulnerabil în faţa "maladiilor oportuniste". În prezent, la nivel mondial, peste 33 de milioane de persoane sunt infectate cu virusul HIV.