Nobelurile, premiile născute din exerciţiul de voinţă al unui savant

Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, a trecut această dorinţă a sa în testamentul redactat la Paris, în 1895, cu un an înainte de a muri.

Potrivit acestui testament, aproximativ 31,5 milioane de coroane suedeze, care reprezintă echivalentul a 163 de milioane de dolari în zilele noastre, au alcătuit un capital, ale cărui dividende anuale trebuie distribuite "acelora care, pe parcursul anului precedent, s-au consacrat interesului public şi binelui omenirii".

Testamentul redactat la Paris prevedea ca dividendele anuale generate de acel capital iniţial să fie repartizate astfel:

"O parte pentru acela care va fi făcut descoperirea sau invenţia cea mai importantă în domeniul fizicii; o parte pentru acela care va fi făcut descoperirea cea mai remarcabilă în chimie; o parte pentru acela care va fi făcut descoperirea cea mai importantă în domeniul fiziologiei sau medicinei; o parte pentru acela care va fi produs în domeniul literar opera cea mai remarcabilă şi cu o tendinţă idealistă; şi o parte pentru acela care va fi acţionat cel mai bine pentru fraternizarea popoarelor, abolirea sau reducerea armelor permanente, iniţierea şi multiplicarea congreselor pentru pace".

Din punct de vedere legal, testamentul nu a desemnat un legatar pentru averea în sine a industriaşului suedez. La deschiderea lui, în 1897, testamentul a fost contestat de membrii familiei Nobel.

În schimb, Alfred Nobel a desemnat comisii şi comitete diferite care să atribuie în fiecare an aceste premii: Academia suedeză atribuie Nobelul pentru literatură, Karolinska Institutet pe cel pentru medicină, Academia regală suedeză pentru ştiinţe decernează Nobelurile pentru fizică şi chimie, iar un comitet special desemnat de Parlamentul norvegian atribuie Nobelul pentru pace. Testamentul nu explică însă metodologia pe care fiecare comisie trebuie să o urmeze pentru a decerna premiile în fiecare disciplină.

Au trecut peste trei ani pentru ca această problemă să fie reglată: s-a decis să se instituie în calitatea de legatar o Fundaţie Nobel care să administreze capitalul din care se acordă premiile Nobel, iar acele instituţii şi comitete desemnate prin testament au acceptat să atribuie aceste premii.

În 1968, cu ocazia tricentenarului său, Banca Centrală a Suediei (Riksbank) a instituit un premiu pentru ştiinţe economice în memoria lui Alfred Nobel, punând la dispoziţia Fundaţiei Nobel o sumă anuală echivalentă cu valoarea celorlalte premii Nobel.

În prezent, premiul Nobel din fiecare domeniu este în valoare de 10 milioane de coroane suedeze (circa 1,09 milioane de euro) şi poate fi împărţit dacă există mai mulţi laureaţi în aceeaşi categorie, însă numărul acestora nu poate fi mai mare de trei.

Cum a devenit Alfred Nobel, "comerciantul morţii", un veritabil "finanţist al păcii"?

Un anunţ postat la mica publicitate şi o eroare strecurată în textul unui necrolog: câteva rânduri simple au busculat destinul suedezului Alfred Nobel, inventatorul dinamitei şi devenit ulterior "părintele" celebrelor premii care îi poartă numele.

"Domn foarte bogat, în vârstă şi cultivat, locuind la Paris, doreşte să găsească o femeie, tot în vârstă, talentată în domeniul limbilor străine, pentru a-i deveni secretară şi menajeră" - prin acest anunţ postat la rubricile de mică publicitate din presa pariziană a intrat în viaţa lui Alfred Nobel aceea care urma să devină prima femeie laureată a premiului Nobel pentru pace şi care a reprezentat, totodată, principalul factor care l-a influenţat pe industriaşul suedez să se implice în lupta împotriva războiului, pacifista austriacă Bertha von Suttner.

Acest lucru se întâmpla în 1876, cu aproape 20 de ani înainte de redactarea testamentului final al lui Alfred Nobel, prin care au fost înfiinţate celebrele premii.

Milionarul celibatar, care, contrar anunţului postat la mica publicitate, nu era chiar bătrân - avea în acel moment 43 de ani - trăia liniştit la Paris, bucurându-se de avantajele oferite de imensa lui avere, generată de invenţiile sale. Nobel era însă dezamăgit de fizicul său şi de posibila folosire în scopuri criminale a descoperirilor sale.

"Era o persoană care se detesta. În plus, nu credea că merita să aibă o soţie şi se considera foarte urât", a declarat jurnalistul american Scott London, considerat un expert în domeniul premiului Nobel pentru pace.

Bertha, contesa austriacă mai tânără ca Nobel cu 10 ani, nu a rămas în slujba industriaşului suedez decât o săptămână, întorcându-se de urgenţă în ţara ei natală pentru a se căsători cu baronul von Suttner.

Însă prietenia care s-a legat atunci între cei doi a durat până la moartea filantropului.

"Mulţi s-au întrebat dacă se îndrăgostise de ea şi dacă această iubire l-a inspirat să creeze Nobelul pentru pace. Era, înainte de toate, o legătură palpitantă: magnatul muniţiilor şi campioana păcii", explică Scott London.

"Deşi ar fi exagerat să spui că el a creat Nobelul pentru pace datorită ei, Bertha a avut cu siguranţă o influenţă decisivă pentru a-l ajuta pe Alfred Nobel să înţeleagă şi să sprijine apariţia unei mişcări pacifiste în Europa", a adăugat acelaşi jurnalist.

Bunicul jurnalistului american, Irvin Abrams, a ajuns în 1962 la concluzia că Bertha von Suttner a fost o persoană foarte importantă pentru Alfred Nobel, bazându-se în special pe corespondenţa celor doi.

"Informaţi-mă, convingeţi-mă, iar eu voi face ceva mare pentru mişcare", scria Alfred Nobel, semnându-şi scrisoarea cu formula "Al vostru pentru totdeauna şi pentru mai mult decât totdeauna", salutând scrierile "amazoanei care se războieşte atât de curajos cu războiul".

Fascinaţia lui Nobel pentru Bertha, care a devenit celebră în 1889 cu volumul pacifist "Bas les armes!/ Jos armele!" devenit best-seller, şi felul în care pacifista austriacă a înţeles contradicţiile personalităţii magnatului suedez, au fost şi ele evidenţiate.

În 1895, Bertha von Suttner îl descria pe Alfred Nobel în felul următor: "un gânditor, un poet, un om amar şi bun, nefericit şi fericit, dispus către superbe stări de spirit înălţătoare dar şi către suspiciuni bolnăvicioase, un pasionat admirator al orizonturilor gândirii umane dar şi profund neîncrezător în faţa micimii de spirit născute din nebunia umană, înţelegând totul şi nesperând la nimic".

"În acest fel mi-aţi apărut. Şi cei 20 de ani care au trecut nu au făcut nimic pentru a şterge această imagine", adăuga Bertha von Suttner.

În 1888, o altă coincidenţă l-a marcat profund pe Alfred Nobel. Un cotidian francez a făcut o eroare în articolul care anunţa decesul fratelui industriaşului suedez, Ludvig, publicându-l cu titlul: "Comerciantul de moarte a murit". "Doctorul Alfred Nobel, care a făcut avere descoperind un mijloc de a ucide cât mai multe persoane mai repede ca în trecut, a murit ieri", scria cotidianul francez.

"Alfred a fost oripilat când a citit acel articol şi apoi a devenit obsedat de reputaţia lui postumă. După acel articol şi-a schimbat testamentul", a explicat Scott London.

La opt ani după acest incident, Alfred Nobel moare, iar celebrul său testament consacră cea mai mare parte din averea industriaşului suedez unor premii anuale, decernate în memoria acestuia. Bertha, după ce a devenit prima femeie laureată cu Nobelul pentru pace, în 1905, a murit în 1914, cu trei luni înainte de izbucnirea Primului Război Mondial.