O galaxie bizară, cu trei găuri negre uriaşe, descoperită de cercetători

O galaxie bizară, care conţine în centrul ei trei găuri negre uriaşe, a fost descoperită recent de o echipă internaţională de oameni de ştiinţă.

Urmărește
2742 afișări
Imaginea articolului O galaxie bizară, cu trei găuri negre uriaşe, descoperită de cercetători

O galaxie bizară, cu trei găuri negre uriaşe, descoperită de cercetători

Aproape toate galaxiile cunoscute au în centrul lor o singură gaură neagră de mari dimensiuni. Însă oamenii de ştiinţă au descoperit de curând o galaxie ciudată, care are trei astfel de formaţiuni în centrul ei, informează dailymail.co.uk.

Noua galaxie ar putea să îi ajute pe astronomi să descifreze misterul undelor gravitaţionale, acele "valuri spaţiale" prezise de Albert Einstein.

Descoperirea, publicată în revista Nature, a fost realizată de o echipă internaţională de oameni de ştiinţă, coordonată de profesorul Roger Deane de la Universitatea din Cape Town.

Ei au analizat şase sisteme galactice în care se presupunea că ar exista două găuri negre uriaşe.

Savanţii au descoperit că unul dintre acestea, denumit SDSS J1502+1115 , aflat la o distanţă de 4 miliarde de ani-lumină, conţine trei găuri negre de mari dimensiuni.

Acesta este cel mai apropiat "trio" de găuri negre detectat la o distanţă atât de mare de Terra, iar două dintre acele găuri negre orbitează la doar 500 de ani lumină una de cealaltă, la fel ca două stele binare.

Cercetătorii consideră că aceste sisteme aglomerate de găuri negre extrem de masive - fiecare are o masă de până la 10 miliarde de ori mai mare decât masa Soarelui - ar putea exista într-un număr mult mai mare în Univers decât se credea anterior.

Cele trei găuri negre uriaşe ar putea totodată să ofere astronomilor informaţii suplimentare preţioase despre undele gravitaţionale.

Descoperirea a fost realizată cu ajutorul unei tehnici ce a fost denumită "Very Long Baseline Interferometry" (VLBI). Metoda combină semnalele captate de câteva antene radio uriaşe de pe Terra, despărţite de distanţe de peste 10.000 de kilometri, ce oferă detalii spaţiale cu o fineţe de 50 de ori mai mare decât ar fi posibil cu telescopul spaţial Hubble.

Semnalele radio au fost captate de European VLBI Network, o reţea de antene europene, chineze, ruseşti şi sud-africane, şi de Observatorul Arecibo din Puerto Rico. Viitoarele telescoape radio, precum Square Kilometre Array (SKA), vor fi capabile să realizeze în viitor măsurători exacte ale undelor gravitaţionale emise de astfel de sisteme de găuri negre.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici