- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- NEW YORK, (11.04.2013, 11:17)
- Florin Badescu
O scrisoare a savantului care a descifrat structura ADN-ului, vândută cu 6 milioane de dolari
O scrisoare a lui Francis Crick, în care acest savant britanic premiat cu Nobelul pentru medicină în 1962 îi povestea fiului său în vârstă de 12 ani felul în care a descoperit structura ADN-ului, a fost vândută la licitaţie, miercuri, cu 6 milioane de dolari, la New York.
Urmărește
395 afișări
O scrisoare a savantului care a descifrat structura ADN-ului, vândută cu 6 milioane de dolari (Imagine: AFP / MediafaxFoto)
Scrisoarea acestui biolog era estimată între 1 milion şi 2 milioane de dolari. Licitaţia a fost organizată de casa Christie's.
"Eu şi Jim Watson am făcut probabil o descoperire foarte importantă", afirma la începutul scrisorii Francis Crick, adresându-se fiului său, aflat într-un internat şcolar, explicându-i că au "construit un model pentru structura acidului dezoxiribonucleic, denumit ADN". Această structură "este foarte frumoasă", adăuga savantul britanic.
"Cu alte cuvinte, credem că am descoperit mecanismul de copiere de bază, prin care viaţa devine viaţă", afirma Crick în această scrisoare de şapte pagini, scrisă pe 19 martie 1953.
"Înţelegi de ce suntem foarte entuziasmaţi. Citeşte aceste lucruri cu mare atenţie, pentru a le înţelege. Când vei veni acasă, îţi voi arăta modelul", a adăugat Francis Crick.
Francis Crick (1916-2004) a primit alături de James Watson şi de Maurice Wilkins premiul Nobel pentru medicină în 1962, pentru descoperirea structurii în formă de dublă spirală a ADN-ului. Savantul britanic a fost recompensat şi cu medalia Copley, în 1975.
Moştenitorii săi au decis să vândă şi această medalie, scoasă la vânzare pentru suma de 250.000 de dolari, de casa Heritage Auctions, la New York, joi, alături de alte obiecte care au aparţinut cercetătorului, precum halatul său de laborator.
Iniţialele sale şi data la care i-a fost înmânat premiul Nobel sunt gravate pe spatele medaliei.
Diploma pe două pagini şi cecul de aproape 86.000 de coroane suedeze remise odată cu premiul Nobel vor face parte şi ele din obiectele scoase la vânzare.
O parte din sumele încasate vor fi donate în favoarea programelor de cercetări ştiinţifice şi vor finanţa activitatea Institutului Francis Crick, care va fi inaugurat la Londra, în anul 2015.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:06
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1072. Putin creează condiţii pentru a încălca orice viitor acord de pace cu Ucraina / Un atac cu dronă a lovit un bloc din regiunea Sumy, a ucis două persoane şi a rănit alte nouă / Rusia a pierdut 835.940 de militari în Ucraina din 24 februarie 2022
-
astăzi, 09:47
Meta susţine că renunţarea la verificarea faptelor nu a afectat cheltuielile din publicitate