- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- HOUSTON, (27.08.2014, 17:07)
- Bogdan Enache
O structură ciudată, asemănătoare unei celule, a fost descoperită într-un meteorit de pe Marte
Cercetătorii au descoperit o structură ciudată, asemănătoare unei celule microbiene, în interiorul unui meteorit provenit de pe planeta Marte, dar resping ideea că aceasta ar fi o dovadă a existenţei vieţii pe Planeta Roşie.
Urmărește
683 afișări
O structură ciudată, asemănătoare unei celule, a fost descoperită într-un meteorit de pe Marte (Imagine: Shutterstock)
Oamenii de ştiinţă au descoperit obiectul microscopic oval în interiorul meteoritului marţian Nakhla, cazut pe Pământ în Egipt, în 1911, conform space.com. Aspectul structurii este fioarte interesant, dar, spun specialiştii, cel mai probabil s-a format ca urmare a unor procese geologice, nu biologice. Experţii spun că nu există absolut nicio dovadă care să susţină un scenariu în care originea structurii ovoide să aibă legătură cu viaţa.
Structura goală, ovoidă, are circa 80 de micrometri lungime şi 60 de micrometri lăţime (un micrometru sau micron este a milioana parte dintr-un metru, n.r.), mult mai mare decât orice bacterie terestră, dar în limitele dimensiunilor normale ale organismelor microbiene eucariote de pe Terra (celule care au un nucleu şi organite celulare, conţinute de o membrană, n.r.). Cercetătorii spun că obiectul nu este, cu siguranţă, rezultatul unei contaminări cu mediul terestru.
Obiectul a fost studiat folosind mai multe tehnici, inclusiv microscopie electronică, raze X şi spectometrie de masă. Rezultatele analizelor au arătat că structura este alcătuită dintr-o argilă bogată în fier şi conţine un număr de alte minerale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ceasul Apocalipsei este mai aproape ca niciodată de miezul nopții. Ce înseamnă cele 89 de secunde rămase
-
Putin afirmă că Zelenski nu are dreptul de a semna niciun acord de pace cu Rusia
-
Bolojan despre interimatul prezidenţial: Există o realitate constituţională ce trebuie respectată
-
George Simion acuză „lovitura de stat” din România şi lansează atacuri la adresa UE
Scenariul cel mai probabil privind formarea structurii este acela că ovoidul a apărut după ce materia a pătruns într-o veziculă pre-existentă - o bulă de gaz, de exemplu - din interiorul rocii.
Nakhla, meteoritul în care a fost descoperită structura, este o bucată de rocă marţiană bine studiată de experţi, care au mai descoperit pe ea indicii privind posibilitatea existenţei vieţii pe Planeta Roşie. Cercetătorii spun că bucata de rocă s-ar fi cristalizat acum 1,3 miliarde de ani şi a trecut apoi prin două evenimente care au încălzit-o foarte tare.
Primul astfel de eveniment ar fi avut loc în urmă cu circa 910 milioane de ani, iar al doilea acum 620 de milioane de ani. Experţii cred despre cel de-al doilea eveniment, care ar fi putut fi provocat de căderea unui meteorit pe suprafaţa lui Marte, că ar fi dus la inundarea cu apă foarte fierbinte a zonei din care provine Nakhla. În cele din urmă, acum circa zece milioane de ani, un alt impact ar fi azvârlit bucata de rocă de pe suprafaţa marţiană, trimiţând-o în spaţiu, până când s-a intersectat cu Terra şi a căzut în Egipt, în 1911.
Cercetarea, realizată de o echipă condusă de profesorul Elias Chatzitheodoridis, de la Universitatea Tehnică Naţională din Atena, Grecia, a fost publicată în august, în revista Astrobiology.
Citește pe alephnews.ro: Danemarca cere unitate europeană în fața presiunilor lui Trump asupra Groenlandei
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
De ce s-au despărțit Vlad Huidu și Giulia Anghelescu. Ce s-a întâmplat la filmările Power Couple de la Antena 1
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe