- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- BUCUREŞTI, (30.12.2024, 21:56)
- Iris Dutescu
OMS cere din nou Chinei, la cinci ani de la pandemia de Covid-19, informaţii despre originea bolii
La cinci ani de la începutul pandemiei de Covid-19, Organizaţia Mondială a Sănătăţii ( OMS ) a reiterat apelul său către China de a împărtăşi datele şi informaţiile de care dispune pentru a ajuta la înţelegerea modului în care a început pandemia, relatează AFP.
Urmărește
510 afișări
„Continuăm să cerem Chinei să împărtăşească datele, astfel încât să putem înţelege originile Covid-19. Acesta este un imperativ moral şi ştiinţific. Fără transparenţă, împărtăşire şi cooperare între ţări, lumea nu se poate pregăti în mod adecvat pentru sau preveni viitoarele epidemii şi pandemii”, subliniază într-un comunicat OMS.
Agenţia ONU pentru sănătate a reamintit cum, la 31 decembrie 2019, biroul său din China a luat cunoştinţă de o declaraţie a autorităţilor sanitare din Wuhan privind câteva cazuri de „pneumonie virală” din oraş. „În săptămânile, lunile şi anii care au urmat, Covid-19 ne-a bulversat vieţile şi lumea”, a declarat agenţia.
La începutul lunii decembrie, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, se întreba dacă lumea este mai bine pregătită de o eventuală viitoare pandemie. „Răspunsul este da şi nu”, declara el într-o conferinţă de presă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
„Dacă următoarea pandemie ar avea loc astăzi, lumea s-ar confrunta în continuare cu aceleaşi slăbiciuni şi vulnerabilităţi care au permis Covid-19 să se instaleze şi să se răspândească în urmă cu cinci ani”, a adăugat el. „Dar lumea a învăţat, de asemenea, multe lecţii dureroase din pandemie şi a luat măsuri importante pentru a-şi consolida apărarea împotriva epidemiilor şi pandemiilor viitoare”, a mai spus el.
În decembrie 2021, au început negocieri naţionale în vederea ajungerii la un acord privind prevenţia, pregătirea şi intervenţia în cazul unei noi pandemii. Cele 194 de state membre ale OMS care negociază acest tratat s-au pus de acord asupra esenţialului a ceea ce ar urma să conţină, dar sunt blocate în continuare de aspecte practice importante. Data limită a negocierilor este, pentru moment, stabilită în mai 2025.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe