Ozonul şi încălzirea globală: prea multe ultraviolete pentru unii, prea puţine pentru alţii

La peste 20 de ani de la semnarea protocolului de la Montreal care interzice clorofluorocarburile (CFC), gaura de ozon de deasupra Antarcticii este pe cale să se închidă în stratosferă, la o altitudine de 10-50 de kilometri, acea zonă din atmosferă în care prezenţa acestui gaz are un rol vital în protejarea vieţii de pe Terra.

O cantitate prea mare de ultraviolete este periculoasă pentru piele şi ochi, dar aceste raze solare pot fi totuşi folositoare, în special pentru fixarea vitaminei D în organism.

Cercetătorii de la Universitatea din Toronto au prognozat evoluţia probabilă a circulaţiei ozonului până în anul 2095, pe baza previziunilor Grupului interguvernamental de experţi în evoluţia climei (IPCC).

În opinia cercetătorilor canadieni, cantităţile de raze ultraviolete, pe timp senin, la sfârşitul secolului al XXI-lea, în raport cu anul 1965, înainte de formarea găurii de ozon, vor scădea cu 9% la altitudinile mari din emisfera nordică, în Scandinavia, nordul Rusiei şi în Alaska.

În schimb, regiunile australe, situate dincolo de 60 de grade latitudine sudică, vizate direct, în urmă cu 20 de ani, de gaura din stratul de ozon, vor cunoaşte o nouă creştere a expunerii lor în faţa razelor ultraviolete, la sfârşitul secolului, după o relativă ameliorare a situaţiei lor curente, până în 2035, graţie interzicerii clorofluorocarburilor.

În 2095, experţii consideră că aceste regiuni vor suporta cu 10% mai multe UV decât în 1965, acest proces ajungând în anumiţi ani până la 20%.