Ştiinţă-Sănătate

Usturoiul ar putea înlocui medicamentele de scădere a tensiunii arteriale

Consumul regulat de usturoi poate contribui la scăderea tensiunii arteriale, acesta având aceleaşi proprietăţi ca unele medicamentele pentru combaterea hipertensiunii, potrivit unui studiu publicat în BMC Cardiovascular Disorders.

Pastila care poate înlocui exerciţiile fizice, descoperită de specialişti

Specialiştii americani au descoperit o pastilă care ajută oamenii să se menţină în formă prin crearea senzaţiei de extenuare a muşchilor, care are drept consecinţă o ardere rapidă a grăsimilor, potrivit dailymail.co.uk.

Inscripţie din perioada ultimului rege al Iudeii, descoperită la Ierusalim

O inscripţie veche de 2.600 de ani purtând numele unui oficial de la curtea ultimului rege al Iudeii, Sedecias, menţionat şi în Biblie, a fost descoperită în Ierusalim, au anunţat arheologii israelieni.

Misiunea Phoenix, prelungită până la sfârşitul lui septembrie

Sonda Phoenix a descoperit apă pe Marte şi, din acest motiv, misiunea va fi prelungită până cel mai devreme la sfârşitul lunii septembrie, au indicat, joi, specialiştii de la Agenţia spaţială americană (NASA), calificând-o programul drept "fructuos" până în prezent.

Eclipsă parţială de soare, vizibilă în România

O eclipsă de soare, vizibilă parţial pe teritoriul României şi total în regiunile Asiei, Siberiei şi Rusiei, va avea loc vineri, la ora României 12.20, potrivit experţilor Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Capitală.

Persoanele de vârstă medie celibatare prezintă riscuri mai mari de demenţă

Persoanele de vârstă medie care trăiesc singure prezintă riscuri mai mari de a dezvolta demenţă, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii suedezi, prezentat la o conferinţă care a avut loc în Statele Unite, informează bbc.co.uk.

Vechii greci prevedeau eclipsele cu o mare precizie

Celebrul mecanism grec de calcul astronomic din Antikythera, ce datează din secolul al doilea, înaintea erei noastre, permitea grecilor să prezică eclipsele cu o mare precizie, potrivit unui studiu publicat, miercuri, în revista Nature.

A fost descoperită o nouă planetă

O nouă planetă, care are aproximativ aceeaşi mărime ca Jupiter, a fost descoperită, în cursul unei misiuni spaţiale europene, la o distanţă de circa 3.000 de ani lumină de sistemul nostru solar, în constelaţia Monoceros (Unicorn).

Căsătoria cu un fumător dăunează grav sănătăţii

Persoanele nefumătoare căsătorite cu fumători prezintă un mare risc de accident cardiovascular, potrivit unui studiu american, publicat, marţi, în American Journal of Preventive Medicine.

Cluj-Napoca: Tumoare pe rinichi, operată prin criogenie

Prima operaţie din România de îngheţare a unei tumori pe rinichi transplantat, efectuată luni de medicii clujeni, a fost un succes, pacienta urmând să fie externată în două-trei zile, a declarat, luni seară, prof. dr. Mihai Lucan, şeful echipei care a realizat intervenţia.

Trei pui de lei berberi, născuţi la o grădină zoologică din Viena

Trei lei, care ar putea fi purtători de gene ale unei specii africane pe cale de dispariţie, s-au născut, luni, la grădina zoologică a castelului Schönbrunn din Viena, Austria, potrivit unui comunicat emis de conducerea instituţiei.

Medalie de aur la olimpiada internaţională de fizică, pentru o elevă din Iaşi

O elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional din Iaşi, Andrada Ianuş, a câştigat medalia de aur la olimpiada internaţională de fizică, care se desfăşoară la Hanoi, în Vietnam.

Obezitatea, provocată de o genă care menţine senzaţia de foame

Specialiştii au descoperit că unii oameni sunt predispuşi la îngrăşare din cauza faptului că le este mereu foame, senzaţie provocată de o genă asociată obezităţii.

Consumatorii de băuturi energizante, predispuşi la comportamente de risc

Un studiu realizat în Statele Unite şi publicat în Journal of Adolescent Health arată că există o legătură între consumul de băuturi energizante şi apariţia comportamentelor de risc la tineri.

O echipă de astronomi români a descoperit peste 100 de asteroizi

O echipă formată din nouă astronomi români, profesionişti şi amatori, a descoperit peste 100 de asteroizi în cadrul unei misiuni de observaţii astronomice desfăşurate între 10 şi 13 martie la Observatorul ESO din Chile.

Internetul, somnul insuficient şi alcoolul – cauzele obezităţii la femei

Fetele şi femeile tinere care îşi petrec cea mai mare parte a timpului navigând pe internet, nu se odihnesc suficient sau consumă în mod regulat alcool sunt mai predispuse creşterii în greutate decât bărbaţii, potrivit unui studiu publicat în The Journal of Pediatrics.

Sucul de portocale poate creşte riscul de apariţie a diabetului

Cercetătorii au demonstrat că sucurile de fructe, considerate de multe persoane drept un mod sănătos de a începe ziua, contribuie la creşterea cu 25% a riscurilor de apariţie a diabetului de tipul II, asociat unei diete nepotrivite şi obezităţii.

Gustul pentru legume şi fructe se dezvoltă în timpul alăptării

Bebeluşii alăptaţi au mai multe şanse să fie sănătoşi, pentru că, prin intermediul laptelui matern, aceştia îşi dezvoltă gustul pentru fructe şi legume, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii danezi publicat în revista New Scientist şi preluat de thisislondon.co.uk.

Molecule din clasa polioxometalatelor, inhibitorii cei mai puternici ai cancerului

O echipă de cercetători francezi a identificat o nouă clasă de molecule, polioxometalate, compuse în principal din metale şi oxigen, care ar putea aduce pe viitor noi abordări în conceperea medicamentelor pentru cancer.

Diversificarea speciilor de dinozauri, mai veche decât se credea

Ipoteza unei explozii a diversităţii dinozaurilor în ultima parte a cretacicului, cu puţin timp înainte de dispariţia lor de pe Pământ, este reexaminată de cercetători după apariţia unui studiu care indică faptul că etapele cheie ale evoluţiei acestora au avut loc mai devreme.

Viagra, bună şi pentru femei

Viagra, un medicament cunoscut pentru efectele sale împotriva impotenţei, s-a dovedit a fi eficace pentru tratarea disfuncţiilor sexuale ale femeilor depresive, potrivit unui studiu publicat, marţi, în Journal of the American Medical Association.

Medicament care încetineşte dezvoltarea cancerului la prostată

Abirateron, un medicament creat de o companie farmaceutică din SUA, s-a dovedit a fi eficace în reducerea tumorilor la pacienţii cu cancer la prostată în stadiu avansat care nu răspundeau la alte tratamente, potrivit unui studiu publicat în Journal of Clinical Oncology.

Vaccin anticancer pe bază de plante

Cercetătorii americani au pus la punct un vaccin pe bază de plante capabil să stimuleze un răspuns imunitar în anumite tipuri de cancer, potrivit unui studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

Avem nevoie de puţin soare în viaţa noastră

Teama de cancerul de piele îi determină pe oameni să evite expunerea la soare, necesară pentru formarea în organism a vitaminei D, fapt care poate contribui la creşterea riscului de apariţie a osteoporozei, informează un studiu britanic preluat de bbc.co.uk.

Cercetătorii au reuşit să cultive vase sangvine umane în corpul unor cobai

Cercetătorii americani au reuşit să cultive în organismul unor cobai vase sangvine umane funcţionabile, pornind de la celule prelevate din măduvă osoasă, sânge şi cordon ombilical, potrivit unui studiu publicat în Circulation Research.

Alăptarea creşte nivelul hormonului iubirii

Bebeluşii hrăniţi la sân capătă un sentiment de încredere şi dragoste în mamă datorită oxitocinei, un hormon responsabil de producerea laptelui în glanda mamară, dar şi de reducerea nivelului de stres, potrivit unui studiu publicat în PLoS Computational Biology.

Mentolul, utilizat de fabricanţii de ţigarete pentru a atrage tinerii

Specialiştii consideră că marile companii americane de tutun utilizează mentolul în prepararea ţigărilor pentru a atrage tinerii, întrucât substanţa dă o savoarea deosebită fumului inhalat, însă reprezentanţii producătorilor neagă afirmaţiile de acest gen.

Femeile, mai fericite decât bărbaţii, pe măsură ce îmbătrânesc

Femeile sunt mai fericite şi au o percepţie mai bună asupra calităţii vieţii decât bărbaţii, pe măsură ce îmbătrânesc, deoarece se eliberează de grija pentru familie, potrivit unui sondaj realizat în Marea Britanie.

Astronauţii de pe ISS au efectuat cu succes o ieşire în spaţiu

Doi cosmonauţi ruşi din echipajul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au efectuat, marţi, o nouă ieşire în spaţiu pentru a instala echipamente speciale pentru conectarea la staţie a unui modul de cercetare rusesc, a anunţat Centrul rus de control al zborurilor spaţiale (Tsoup).

Obezitatea creşte riscul apariţiei cancerului pancreatic

Femeile obeze cu un abdomen voluminos prezintă cu 70% mai multe riscuri de a dezvolta un cancer pancreatic, potrivit unui studiu publicat în British Journal of Cancer.

Luciul de buze creşte riscurile apariţiei cancerului de piele

Utilizarea luciului de buze ar putea duce la apariţia cancerului de piele, pentru că acesta poate atrage razele ultraviolete, potrivit unui cercetător de la Centrul medical al Universităţii din Baylor, Statele Unite.

Transplant hepatic pentru un bărbat infectat cu virus hepatic C, la Fundeni

Chirurgii de la Institutul clinic Fundeni au realizat, marţi, trei transplanturi unul de ficat şi două renale, cu organe prelevate în urmă cu o zi de la o tânără aflată în moarte cerebrală.

Inventatorul motorului cu apă reduce pretenţiile la 50 mil. euro pe brevet

Deţinătorul unui brevet de invenţie pentru un motor care funcţionează cu apă, Mihai Ruşeţel, a redus cu 50%, la 50 de milioane de euro, preţul minim de pornire a licitaţiei pentru drepturile aferente invenţiei, după ce nu a primit nicio ofertă în intervalul octombrie 2007-iulie 2008.

Intel Centrino 2, lansat marţi

Cel mai mare producător de chip-uri la nivel global, Intel, a lansat marţi noua generaţie a procesorului pentru tehnologii wireless bazat pe nucleul Centrino, în încercarea de a genera un nou flux de venituri în cadrul eforturilor de extindere pe piaţa echipamentelor mobile.

Cercetători ruşi, salvaţi după ce banchiza pe care se aflau a început să se topească

Circa 20 de oameni de ştiinţă ruşi, a căror staţie polară se afla pe o banchiză din Oceanului Arctic, care a început să se topească mai repede decât s-a crezut iniţial, au fost salvaţi de o navă rusească, a anunţat luni un oficial.

Somnul de noapte, cea mai bună metodă de a îmbunătăţi memoria

Cercetătorii de la Universitatea din Geneva (Elveţia) au realizat un studiu legat de influenţa somnului asupra memoriei, iar rezultatele acestuia arată că odihna din timpul nopţii poate fi cea mai bună metodă de a creşte capacitatea memoriei, potrivit bbc.co.uk.

Fericirea este imună la influenţele evenimentelor majore ale vieţii

Capacitatea de a fi fericit este un lucru predeterminat de gene, evenimentele pozitive din viaţă, precum căsătoria sau naşterea copiilor, crescând nivelul acestui sentiment doar temporar, potrivit unui studiu realizat de o echipă internaţională de cercetători, preluat de BBC.

Copiii se nasc cunoscând noţiunile de bine şi rău

Copiii se nasc cunoscând noţiunile de bine şi rău, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, preluat de thisislondon.co.uk.

iPhone 3G, lansat în premieră mondială (Galerie Foto)

A doua generaţie a telefonului mobil iPhone, produs de Apple, a fost lansat vineri, în premieră mondială, în magazinele din Noua Zeelandă şi Japonia, unde clienţii au aşteptat zeci de ore, iar companiile anticipează că vor vinde mii de dispozitive în primele ore de activitate.

Un stil de viaţă activ poate preveni cancerul

Oamenii care desfăşoară activităţi fizice intense prezintă mai puţine probabilităţi de a se îmbolnăvi de cancer, comparativ cu cei care au un stil de viaţă mai sedentar, a anunţat, joi, un grup de cercetători coordonat de Ministerul Sănătăţii din Japonia.