- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- LONDRA, (06.08.2010, 18:43)
- , ,
Până la 40% din cazurile de demenţă ar putea fi evitate
Până la 40% din cazurile de demenţă ar putea fi evitate printr-un nivel ridicat de educaţie, dar şi prin combaterea diabetului şi depresiei şi prin consumul de fructe şi legume, potrivit unui studiu citat de dailymail.co.uk.
Urmărește
76 afișări
Până la 40% din cazurile de demenţă ar putea fi evitate (Imagine: Dragos Cristescu/Mediafax Foto)
Demenţa, care cauzează pierderea memoriei şi confuzie în gândire, afectează peste 800.000 de oameni din Marea Britanie, cei mai mulţi fiind în vârstă şi jumătate dintre ei fiind diagnosticaţi cu Alzheimer - cea mai obişnuită formă a demenţei.
Studiul efectuat recent, pe un eşantion de circa 1.500 de persoane, a revelat faptul că un nivel ridicat de educaţie ar putea duce la reducerea numărului cazurilor de demenţă cu 18% în următorii şapte ani, întrucât se crede că studiul face creierul mai flexibil şi îl ajută să lupte împotriva simptomelor Alzheimer.
De asemenea, rezultatele cercetării mai arată că eradicarea diabetului şi depresiei şi creşterea consumului de fructe şi legume duc la o scădere cu 21% a cazurilor de demenţă descoperite recent. Eliminarea depresiei are cea mai mare contribuţie, reducând cu peste 10% cazurile de demenţă. Cu toate acestea, legătura dintre depresie şi demenţă nu este clară pentru autorii studiului, publicat online în British Medical Journal.
La studiu au participat 1.433 de oameni, cu vârste de peste 65 de ani, care locuiesc în sudul Franţei şi care au fost recrutaţi între 1999 şi 2001. Subiecţilor le-au fost aplicate teste cognitive la începutul studiului şi apoi la intervaluri de doi, patru şi şapte ani. De asemenea au fost luate în considerare starea de sănătate, cazurile de boală din trecut, nivelul de educaţie, veniturile, regimul alimentar, consumul de alcool şi fumatul.
Cei patru factori evidenţiaţi de studiu pentru reducerea cazurilor de demenţă par să aibă un impact mai mare decât controlarea riscului genetic de demenţă.
Astfel, paşii de urmat de responsabilii în sănătate ar fi încurajarea învăţământului, tratarea simptomelor de depresie şi monitorizarea timpurie a intoleranţei la glucoză şi a rezistenţei la insulină, potrivit doctorului Karen Ritchie, neuropsiholog la Institutul Naţional de Cercetare Medicală din Franţa.
Deşi cauzele exacte ale demenţei nu sunt deocamdată cunoscute, au fost identificaţi mai mulţi factori de risc, precum: bolile cardiovasculare, atacul cerebral, hipertensiunea, obezitatea, diabetul şi colesterolul mare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe