Papagalul cenuşiu african, cea mai inteligentă pasăre de pe Pământ

Publicat: 22 06. 2011, 17:16
Actualizat: 07 11. 2012, 12:21
1-papagal-cenusiu-african-afp

Studiul a constatat că papagalul are un nivel al inteligenţei corespunzător unui copil de patru ani, potrivit Daily Mail.

Papagalul cenuşiu african a fost capabil să găsească mâncarea ascunsă, prin deducţie şi eliminare, abilitate observată anterior numai la fiinţele umane şi maimuţe.

Experimentul a fost efectuat cu şapte papagali, cu vârsta între şapte şi 25 de ani, dintr-un centru de salvare din Austria.

Sandra Mikolasch de la Universitatea din Viena a explicat că două feluri diferite de mâncare, dar în mod egal preferate, au fost ascunse în două vase opace.

Apoi unul dintre vase a fost golit, fapt care a fost arătat păsărilor. Papagalii au fost puşi apoi în faţa celor două vase.

Cei mai mulţi dintre papagali au reuşit să-şi dea seama în ce vas este mâncare.

Cercetătorii spun că păsările au zărit din ce vas a fost luată mâncarea şi şi-au dat seama ce vas conţine mâncare.

Anterior, numai maimuţele aveau această abilitate în experimente similare.