- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- PARIS, (28.07.2011, 14:43)
- Florin Badescu , Florin Badescu ,
"Pasărea" Archaeopterix nu a fost pasăre! Cine e strămoşul regnului aviar?
Celebra Archaeopterix a fost considerată timp de 150 de ani drept strămoşul tuturor păsărilor. În realitate însă el era doar un simplu dinozaur cu alură de zburătoare, afirmă oamenii de ştiinţă, după recenta descoperire în China a unui "verişor" de mărimea unei găini.
Urmărește
1676 afișări
Xiaotingia zhengi, dinozaur cu pene, ce cântărea abia 800 de grame (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
De la descoperirea primului schelet de Archaeopterix în Bavaria în anul 1861, cei mai mulţi specialişti în evoluţie au considerat acest dinozaur cu pene ca fiind cel mai vechi tip de pasăre. În "arborele filogenetic", care stabileşte liniile de rudenie dintre specii, Archaeopterix a ocupat în mod logic locul de bază în ramura "Aviarelor" din care se trag păsările moderne.
De-a lungul timpului, câţiva cercetători au avut o serie de dubii atunci când acele caracteristici considerate ca fiind atribute tipice "aviare" la Archaeopterix (pene, carenă, picioare cu trei degete etc.) au fost descoperite şi la alţi dinozauri, iar aceştia erau tereştri. Însă, în absenţa unor dovezi formale, "bunicul" Archaeopterix continua imperturbabil să domnească asupra regnului aviar.
Profesorul Xing Xu, renumit specialist în paleontologie de la Academia de Ştiinţe din China, a studiat fosila banală a unui dinozaur cu pene, ce cântărea abia 800 de grame, descoperit în provincia Liaoning. Era o nouă specie, denumită Xiaotingia zhengi, foarte apropiată de Archaeopterix, însă a cărei morfologie o lega indubitabil de o ramură paralelă a "aviarelor", denumită "deinonichozaur", au explicat savanţii chinezi într-un studiu publicat în revista Nature.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
Atunci când profesorul Xu şi echipa lui au introdus caracteristicile lui Xiaotingia în modelul informatic ce permite alcătuirea arborelului filogenetic, Archaeopterix "a căzut" de pe ramura sa, pentru a se regăsi la originea unei ramuri vecine deinonichozaurilor.
"Cu alte cu cuvinte, Archaeopterix a încetat să mai fie o pasăre", a explicat biologul american Lawrence Witmer.
"Surprinşi de acest rezultat, autorii au reînceput analiza cu aceiaşi parametrii, de această dată omiţând Xiaotingia. Iar Archaeopterix a fost restabilit la locul lui pe ramura Aviarelor, la baza tuturor păsărilor", a explicat Witmer.
Chiar dacă profesorul Xu a rămas prudent şi a subliniat că dispunem încă la ora actuală de prea puţine date pentru a susţine noua lui "ipoteză filogenetică", acest rezultat nu face în cele din urmă altceva decât să confirme o serie de prezumţii formulate în ultimii ani, odată cu descoperirea unor fosile.
"Poate că a sosit vremea să acceptăm ideea că Archaeopterix era doar un mic dinozaur carnivor cu pene ca şi alţii, care se plimba prin Jurasic", în urmă cu 145-200 de milioane de ani, afirmă Lawrence Witmer.
Primul schelet de Archaeopterix a fost descoperit la mai puţin de doi ani după publicarea celebrului volum "Originea speciilor" de Charles Darwin.
Cu amestecul său de caracteristici reptiliene şi aviare, acest dinozaur a fost descoperit la momentul ideal pentru a ilustra evoluţia speciilor şi a putut să influenţeze felul în care oamenii de ştiinţă au lucrat după aceea.
Unde se ascunde însă strămoşul comun al păsărilor? Potrivit analizei profesorului Xu, el trebuie căutat în apropiere de Epidexipterix, Jeholornis şi Sapeornic, specii descoperite abia recent, ce reprezintă "un nou teritoriu, chiar şi pentru specialişti", consideră Lawrence Witmer.
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Orașul din România în care va ninge 3 zile neîncetat, începând chiar de astăzi. Prognoza meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe