"Pelerina invizibilităţii", tot mai aproape de realitate

Unul dintre materiale foloseşte o plasă din straturi metalice care reflectă în sens invers direcţia luminii, în timp ce al doilea foloseşte fire minuscule de argint.

Componenţa ambelor materiale poate fi analizată la scară nanometrică.

Ambele creaţii ale oamenilor de ştiinţă sunt numite metamateriale, structuri realizate artificial, care au proprietăţi ce nu se întâlnesc în natură, cum ar fi indicele de refracţie negativ.

Două echipe au lucrat separat la elaborarea materialelor, sub conducerea lui Xiang Zhang de la Centrul de inginerie şi ştiinţă nanometrică din cadrul Universităţii Berkley California.

Fiecare dintre noile materiale are proprietăţi de reflectare a luminii în valuri de lungime limitată, astfel încât nimeni nu le poate utiliza pentru a ascunde clădiri de sateliţi, a declarat Jason Valentine, membru al uneia dintre echipe.

"De fapt, nu ascundem nimic. Nu cred că trebuie să fim îngrijoraţi de persoane invizibile care să umble în jurul nostru în viitorul apropiat. Să fiu cinstit, suntem abia la început" în ceea ce priveşte cercetările privind invizibilitatea, a spus Valentine.

Echipa lui Valentine a realizat un material care influenţează lumina din apropierea spectrului vizibil, într-o regiune folosită în cadrul fibrelor optice.

"În materialele naturale, indexul de refracţie, care măsoară modul în care lumina acţionează într-un mediu, este pozitiv", a spus el.

"Atunci când vezi un peşte în apă, acesta va apărea în faţa poziţiei în care se află de fapt. Dacă pui un băţ în apă, acesta pare să se îndoaie", a precizat el, menţionând că aceste iluzii sunt provocate de modul în care lumina se reflectă atunci când se mişcă între apă şi aer.

Refracţia negativă obţinută de echipele de la Berkeley este diferită.

"În loc ca peştele să apară în faţa locului unde se află în apă, acesta va apărea deasupra suprafeţei apei. Este ciudat", a spus Valentine.

Pentru ca un metamaterial să producă o refracţie negativă, acesta trebuie să includă structural o toleranţă mai mică decât radiaţiile electromagnetice utilizate. Acest lucru a fost realizat prin folosirea microundelor, în 2006, de către David Smith de la Universitatea Duke (North Carolina) şi John Pendry de la Imperial College London.

În cazul luminii vizibile, situaţia se complică. Unele grupuri au realizat refracţia acestei lumini prin straturi foarte subţiri de materiale specifice, de grosimea unui atom, însă acestea nu erau practice pentru a se lucra cu ele şi absorbeau o mare parte din lumina direcţionată către ele.

"Ce am făcut noi a fost să luăm aceste materiale şi să le facem mai groase", a spus Valentine.

Echipa lui, despre ale cărei activităţi a relatat revista Nature, a folosit straturi de argint şi de metal dielectric, suprapuse şi apoi perforate.

"Am numit acest material «plasă de peşte»", a spus el.

Cealaltă echipă a folosit nanofire de metal oxidat şi argint prelucrat în cadrul unui oxid de aluminiu poros, amplasând aceste fire la distanţă unele de altele, distanţa fiind însă mai mică decât lungimea de undă a luminii vizibile. Acest tip de material reflectă lumina vizibilă.

Aplicaţia imediată a noilor tipuri de materiale poate fi apariţia de dispozitive optice superioare, cum ar fi microscoapele capabile să observe virusurile vii, a spus Valentine.

"Oricum, disimularea de obiecte poate fi unul dintre modurile în care acest material ar putea fi folosit pe viitor. Va trebui să înfăşori orice vrei să ascunzi într-un astfel de material, care va refracta lumina din jur", a spus el.