„Totul este în regulă pentru lansare”, a scris NASA pe site-ul de micro-blogging Twitter.
Lansarea rachetei SpaceX Falcon 9, care transportă capsula Dragon, este programată „pentru miercuri”. „Fereastra de lansare se deschide la ora 14.00 GMT”, mai scrie în mesajul NASA.
O serie de probleme tehnice legate de racheta Falcon 9 au constrâns NASA să amâne primul zbor orbital demonstrativ, prevăzut iniţial pentru luni.
Capsula Dragon, fără echipaj uman pentru moment, dar concepută să găzduiască şapte persoane şi diverse materiale, trebuie să se plaseze pe orbită şi apoi să cadă în oceanul Pacific, la patru-cinci ore după, potrivit reprezentanţilor SpaceX.
Capsula, care trebuie să fie lansată de la Cape Canaveral (Florida, sud-estul SUA), ar putea fi utilizată în viitor pentru aprovizionarea astronauţilor aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS).