- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- WASHINGTON, (30.08.2014, 18:03)
- Florin Badescu
PREMIERĂ: Astronomii au descoperit urmele unei coliziuni spaţiale uriaşe din afara Sistemului Solar
Astronomii americani au descoperit urmele unei coliziuni uriaşe care s-a produs în apropierea unei stele îndepărtate, iar imaginile obţinute ar putea explica mai bine felul în care s-au format planetele telurice din Sistemul Solar, informează huffingtonpost.com.
Urmărește
1028 afișări
PREMIERĂ: Astronomii au descoperit urmele unei coliziuni spaţiale uriaşe din afara Sistemului Solar (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
Oamenii de ştiinţă au detectat un disc uriaş de deşeuri spaţiale în jurul unei stele tinere, denumită NGC-2547 ID8, care se află la o distanţă de 1.140 de ani-lumină de Terra, în constelaţia Vela. Acel nor de deşeuri spaţiale s-a format atunci când două corpuri cereşti - asteroizi de mari dimensiuni sau protoplanete - au intrat în coliziune, în urmă cu doi ani, potrivit huffingtonpost.com.
"Aceasta a fost prima detectare a unui impact planetar din afara sistemului nostru solar", a declarat coordonatorul studiului, Huan Meng, cercetător la Universitatea Arizona din Tucson.
Steaua NGC-2547 ID8 are aceeeaşi mărime şi greutate cu Soarele şi are vârsta de 35 milioane de ani - aceeaşi vârstă pe care o avea şi Soarele atunci când o serie de coliziuni similare au condus la formarea planetelor telurice din Sistemul Solar, precum Terra şi Marte.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ceasul Apocalipsei este mai aproape ca niciodată de miezul nopții. Ce înseamnă cele 89 de secunde rămase
-
Putin afirmă că Zelenski nu are dreptul de a semna niciun acord de pace cu Rusia
-
Bolojan despre interimatul prezidenţial: Există o realitate constituţională ce trebuie respectată
-
George Simion acuză „lovitura de stat” din România şi lansează atacuri la adresa UE
Huan Meng şi colegii lui au studiat steaua NGC-2457 ID8 cu ajutorul telescopului spaţial Spitzer operat de NASA şi al altor instrumente de la sol. Cercetătorii au studiat acel obiect cosmic din mai 2012 până în august 2013, cu excepţia unei pauze, între august 2012 şi ianuarie 2013, când acea stea se afla pe direcţia Soarelui şi nu putea fi studiată.
Atunci când NGC-2547 ID8 a putut fi din nou urmărită în ianuarie 2013, telescopul Spitzer a detectat în spectrul infraroşu o emisie uriaşă de particule de praf spaţial. Acea "explozie" s-a estompat cu rapiditate în perioada următoare.
Modelele computerizate de evoluţie astronomică sugerează faptul că acea emisie de praf a fost cauzată de impactul a două corpuri telurice masive - asteroizi de mari dimensiuni sau protoplanete - şi ar putea da naştere unei planete telurice, precum Terra, în zona locuibilă din jurul stelei NGC-2547 ID8. Planetele gazoase uriaşe, precum Saturn, se formează mult mai departe de steaua în jurul căreia orbitează şi într-o fază mai timpurie din viaţa stelei în cauză.
Coliziunea s-a produs probabil cu puţin timp înainte de observaţiile făcute în 2012 şi 2013. Ea a produs un nor uriaş de vapori care s-a condensat în mici sferule de silicat, care, la rândul lor, s-au transformat în praf cosmic, în urma coliziunilor dintre ele.
Astfel de impacte pot fi distrugătoare sau constructive, spun oamenii de ştiinţă. Uneori, obiectele cereşti se distrug reciproc, aşa cum pare să fie cazul impactului din apropierea stelei NGC-2547 ID8, însă, alteori, ele pot să se lipească unul de altul şi să genereze astfel un corp ceresc şi mai mare, care va deveni o nouă planetă.
Observaţiile făcute de telescopul Kepler operat de NASA sugerează faptul că planetele telurice reprezintă corpuri destul de obişnuite în galaxia noastră, Calea Lactee.
Citește pe alephnews.ro: Danemarca cere unitate europeană în fața presiunilor lui Trump asupra Groenlandei
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
De ce s-au despărțit Vlad Huidu și Giulia Anghelescu. Ce s-a întâmplat la filmările Power Couple de la Antena 1
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe