- Home
- Ştiinţă-Sănătate
-
MADRID, (12.07.2011, 18:53)
- Florin Badescu , Florin Badescu ,
Premieră mondială: A fost realizat primul transplant dublu de picioare
Un transplant dublu de picioare, prezentat ca o premieră mondială, a fost realizat luni, în Spania, de chirurgul Pedro Cavadas, au anunţat autorităţile din Valencia.

Premieră mondială: A fost realizat primul transplant dublu de picioare (Imagine: Shutterstock)
Un bărbat care avea ambele picioare amputate şi se deplasa în scaun cu rotile a fost operat în noaptea de duminică spre luni, se afirmă în comunicatul emis de guvernul regional din Valencia.
"Este pentru prima dată în lume când este realizat un astfel de transplant", se afirmă în acelaşi comunicat.
Pacientul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, şi-a pierdut ambele picioare într-un accident, a indicat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, precizând că protezele existente pe piaţă nu puteau fi folosite în cazul acestui bolnav.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump a primit înapoi documentele confiscate de FBI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1102. Trump ia în calcul oprirea totală a ajutorului militar pentru Ucraina după confruntarea de la Casa Albă / Italia solicită un summit urgent între SUA şi Europa după întâlnirea Zelenski-Trump / Liderii europeni îşi reafirmă sprijinul pentru Ucraina după întâlnirea Zelenski-Trump
-
Restricţii şi recomandări pentru protestul de sâmbătă
Medicul Pedro Cavadas este specializat în acest tip de transplant. El a realizat în 2008 primul transplant dublu de mâini din Spania - al doilea din lume -, iar în 2009, primul transplant de faţă din Spania.
"Acest tip de transplant n-a mai fost niciodată făcut, nicăieri în lume", a declarat pentru postul public de radio spaniol RNE directorul Organizaţiei naţionale pentru transplanturi (ONT), Rafael Matesanz, care a precizat că oganismul pe care îl conduce a autorizat această operaţie în luna mai.
"Astfel de cazuri sunt foarte rare. Când amputarea este realizată la un nivel atât de sus încât nici nu poate fi pusă o proteză, pacientul este condamnat la scaunul cu rotile", a adăugat Matesanz, precizând că atunci când pacientului i-a fost amputat un singur picior sau amputarea a fost realizată sub nivelul genunchiului, proteza este cea mai indicată soluţie.
A fost foarte dificil şi să se găsească un donator, a subliniat Matesanz, adăugând că un anumit număr de criterii, precum compatibilitatea grupelor sangvine dintre donator şi primitor, trebuie să fie îndeplinite. Totodată, donatorul nu trebuie să se afle prea departe de locul unde are loc operaţia.
Pe 16 noiembrie 2010, Ministerul Sănătăţii din Spania a anunţat că a autorizat acest transplant.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe