Prima pagină » Ştiinţă-Sănătate » Întregul univers într-o fotografie. Imaginea la care s-a lucrat 14 ani – FOTO

Întregul univers într-o fotografie. Imaginea la care s-a lucrat 14 ani – FOTO

NASA a prezentat o imagine care cuprinde vecinătatea galactică, un atlas de stele pentru întreg universul. Atlasul include un catalog cu peste jumătate de miliard de stele şi galaxii capturate prin intermediul proiectului Wide-field Infrared Survey Explorer (WISE).
Întregul univers într-o fotografie. Imaginea la care s-a lucrat 14 ani - FOTO

Edward Wright, unul dintre principalii membrii ai WISE, s-a arătat încântat de rezultatul muncii lui. „Azi, WISE ne arată fructul a 14 ani de eforturi ale întregii comunităţi astronomice”, a spus el, informează The Huffington Post.

Wright a început să muncească la proiectul WISE în 1998.

Fotografia este realizată prin contopirea a 2.7 milioane de imagini.

Catalogul WISE de fotografii acoperă întregul cer, iar imaginea prezentată a fost realizată după mai bine de zece ani de cercetări.

Printre descoperirile WISE se numără stelele Y Pitice, mai mult de 90 la sută dintre asteroizii cei mai mari de pe lângă Pământ, primul asteroid „Trojan” care împarte aceeaşi orbită pe lângă Soare ca şi Pământul sau ecouri de lumină infraroşie din jurul unei stele ce a explodat.

Imaginea, la rezoluţia cea mai mare, poate fi văzută pe site-ul NASA.