- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- PARIS, (19.01.2009, 12:19)
Prima hartă genetică a obezităţii severe
Cercetătorii francezi au identificat trei noi gene asociate cu supraponderalitatea în rândul populaţiei europene şi au alcătuit prima hartă genetică a obezităţii severe, potrivit unui studiu publicat în revista Nature Genetics.
Urmărește
43 afișări
Prima hartă genetică a obezităţii severe
Tehnica manipulării ADN-ului permite vizualizarea rapidă a diferenţelor înregistrate la nivelul genelor, în cadrul unui genom complet.
Echipa cercetătorilor francezi, conduşi de Philippe Froguel (CNRS) şi David Meyre (INSERM), alături de colegii lor britanici de la Imperial College din Londra, au efectuat teste asupre genomilor a 2.796 de voluntari francezi, în special copii, dintre care 1.380 sufereau de obezitate severă.
Cele mai susceptibile mutaţii genetice responsabile cu apariţia obezităţii au fost analizate ulterior pe un eşantion format din 14.000 de indivizi (francezi, elveţieni, germani şi finlandezi).
Mai întâi, cercetătorii au confirmat faptul că genele FTO şi MC4R joacă un rol major în apariţia obezităţii şi a supraponderalităţii.
Aceste două gene acţionează prin controlarea comportamentului alimentar.
Ulterior, oamenii de ştiinţă au descoperit alte trei gene asociate cu riscul de obezitate severă şi supraponderalitate: MAF, PTER şi NPC1. O altă genă, PRL, este asociată cu obezitatea la adulţi.
Această genă produce prolactină, un hormon ce controlează apetitul.
Aceste rezultate ar putea să permită identificarea, încă dintr-un stadiu timpuriu - în copilărie , a persoanelor care prezintă riscul de obezitate severă, au explicat cercetătorii.
Citeşte şi:
Râsul în hohote, eficient în curele de slăbire
Preţul unui bypass gastric împotriva obezităţii, amortizat în doi ani
Hormonul care suprimă senzaţia de foame ar putea fi folosit pentru tratarea obezităţii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe