Peisajele de pe Marte prezintă urme care demonstrează existenţa, în trecut, la suprafaţa planetei, a unor cursuri de apă.
Pentru a explica prezenţa apei în stare lichidă pe Marte, oamenii de ştiinţă au pus pe seama gazelor cu efect de seră o posibilă creştere a temperaturilor peste limita de 0°C, a explicat Alberto Fairen, de la Centrul de cercetare Ames al NASA din California.
Acestei teorii, care propune ideea unui trecut marţian "cald şi umed", i se opune, în prezent, ipoteza unei "tinere planete Marte rece şi umedă".
"Mineralele dizolvate în apă pot să reducă punctul de îngheţare al lichidelor din mediul marţian, oferind astfel o soluţie plauzibilă pentru paradoxul climatului de pe Marte, în anii ei de tinereţe", au explicat cercetătorii americani.
Specialiştii au realizat pe computer modele ale proceselor de îngheţare şi de evaporare a lichidelor de pe Marte, care ţin cont de compoziţia chimică a rocilor marţiene descoperite la locul de aterizare de sondele spaţiale Pathfinder, Viking şi Spirit.
"O mare parte a fluidelor care conţin siliciu, fier, sulf, magneziu, calciu, clor, sodiu, potasiu şi aluminiu rămân în stare lichidă la o temperatură inferioară valorii de 273 de grade Kelvin", echivalentul valorii de 0°C, au explicat cercetătorii.
Pentru a testa acest model de analiză pe calculator, specialiştii au analizat reziduurile minerale rezultate din evaporarea sau din îngheţarea soluţiilor lichide menţionate mai sus: caracteristicile lor s-au dovedit a fi asemănătoare cu cele ale substanţelor identificate la suprafaţa planetei Marte.