NASA: Cantităţi „importante” de apă, descoperite pe Lună
„Am găsit apă şi nu doar o cantitate mică, ci cantităţi importante„, declară Anthony Colaprete, responsabilul ştiinţific al misiunii LCROSS (Lunar Crater Observation and Sensing Satellite).
„Într-un crater de 20 – 30 de metri, am găsit echivalentul a 75 de litri de apă”, precizează Colaprete.
Un alt oficial din cadrul NASA, Gregory Deloy, de la Universitatea din California, a explicat că este o descoperire „extraordinară” şi „majoră”.
„Este fascinant, ne arată o nouă imagine a Lunii”, adaugă el.
În cursul misiunii efectuate luna trecută, NASA a prăbuşit o sondă LCROSS într-un crater situat în apropierea polului sud al Lunii, pentru a studia materialele rezultate din impact, iar în acest fel a fost descoperită apa.
„Se poate spune fără să ne înşelăm că în craterul Cabeus există apă îngheţată”, a explicat Colaprete. Temperatura în această regiune a Lunii este extrem de scăzută.
Michael Wargo, un alt expert în cadrul NASA, a evidenţiat perspectivele pe care le oferă această descoperire.
„Ridicăm vălul asupra misterelor celui mai apropiat vecin şi asupra sistemului solar”, a precizat el, afirmând că Luna ascunde „multe secrete”.