Prima pagină » Ştiinţă-Sănătate » Mormânt faraonic cu 30 de mumii, descoperit în Egipt

Mormânt faraonic cu 30 de mumii, descoperit în Egipt

Arheologii egipteni au descoperit 30 de mumii într-un mormânt faraonic vechi de 4.300 de ani, în situl Saqqara, la marginea oraşului Cairo, a anunţat, luni, şeful Consiliului suprem pentru antichităţi al Egiptului, Zahi Hawass.
09 feb. 2009, 17:46, Ştiinţă-Sănătate

Mumiile, dintre care unele poziţionate în şase sarcofage din lemn şi piatră, au fost descoperite la Gisr al-Moudir, la vest de piramida regelui Djéser, prima construcţie de acest tip datând din epoca faraonică.

"Camera mormintelor datează din epoca celei de-a VI-a dinastii a Vechiului Imperiu, deci are o vechime de 4.300 de ani", a declarat Hawass, precizând că descoperirea a fost făcută la o adâncime de 11 metri.

Cea mai mare parte a mumiilor erau aşezate în cinci nişe din camera mormintelor, construită din cărămidă şi purtând numele unui preot.

Una dintre cele două căi de acces în cameră este mai recentă, fiind construită în timpul dinastiei a XXVI-a, în jurul anului 640 î.Cr.

Camera mormintelor conţinea şase sarcofage, dintre care două, unul din lemn şi altul din piatră, nu au fost încă deschise.

Situl arheologic de la Saqqara este o vastă necropolă situată în regiunea vechiului Memphis, unde au fost descoperite nenumărate morminte, dar şi primele piramide faraonice.