Rusia a lansat cu succes un nou satelit din sistemul de navigaţie Glonass

Publicat: 28 11. 2011, 17:29
Actualizat: 06 11. 2012, 15:33

Satelitul a fost lansat cu o rachetă Soyuz, la ora 08.25 GMT, şi a ajuns pe orbita corectă la ora 12.03 GMT, a precizat agenţia de presă Interfax.

Prin lansarea acestui satelit, sistemul Glonass numără de acum 31 de sateliţi pe orbită, dintre care 23 sunt deja operaţionali, a precizat Roskosmos.

Ceilalţi sunt fie pe punctul de a intra în exploatare, fie în regim de mentenanţă tehnică, fie în regim de rezervă.

Sistemul Glonass, conceput de Rusia pentru a rivaliza cu sistemul de navigaţie american GPS şi viitorul sistem european Galileo, a înregistrat câteva eşecuri în ultimul an.

În decembrie 2010, trei sateliţi Glonass, care au fost lansaţi cu ajutorul unei rachete Proton, au căzut în Oceanul Pacific, după ce nu s-a reuşit plasarea lor pe orbită, din cauza unei supraîncărcări cu combustibili a lansatorului. Accidentul a determinat amânarea punerii în funcţiune a sistemului Glonass.