Scientific American: Corpul lui Lenin arată tot mai bine, cu trecerea anilor. DETALII despre tehnicile de conservare folosite - FOTO

Generaţii de savanţi ruşi au petrecut aproape un secol punând la punct, în cele mai mici detalii, tehnici de conservare care au menţinut aspectul, textura şi flexibilitatea corpului lui Lenin (10 aprilie 1870 - 21 ianuarie 1924). Anul acesta, autorităţile de la Moscova au închis Mausoleul lui Lenin din Piaţa Roşie, pentru ca oamenii de ştiinţă să poată pregăti corpul pentru expunere publică, cu ocazia împlinirii, pe 22 aprilie, a 145 de ani de la naşterea liderului comunist şi fondator al Uniunii Sovietice.

Responsabilitatea pentru aspectul corpului lui Lenin revine unui institut cunoscut sub numele de Centrul pentru Cercetare Ştiinţifică şi Educaţie în Domeniul Tehnologiilor Biochimice din Moscova. Un grup de şase specialişti în anatomie, biochimie şi chirurgie, supranumit "Grupul de la Mausoleu", are ca responsabilitate principală conservarea în condiţii optime a corpului lui Lenin. Pe lângă corpul liderului comunist, specialiştii mai au în grijă şi trupurile liderului vietnamez Ho Chi Min, al nord-coreanului Kim Il-sung şi al fiului acestuia, Kim Jong-il.

Metodele ruseşti se concentrează pe menţinerea formei fizice a corpului - aspectul, forma, greutatea, flexibilitatea membrelor şi supleţea -, dar nu neapărat şi a materiilor biologice originale. De-a lungul timpul, specialiştii au creat o ştiinţă "cvasibiologică" care diferă de alte metode de îmbălsămare.

"Savanţii sunt nevoiţi uneori să înlocuiască bucăţi de piele sau ţesut cu materiale plastice sau de alt tip, astfel că, din punct de vedere al materiei biologice originale, corpul este din ce în ce mai puţin ce era odată", a declarat Aleksei Yurchak, profesor de antropologie socială la Universitatea California Berkeley. "Acest lucru face ca procedurile să fie total diferite de cele din trecut, cum ar fi mumificarea, al cărei scop principal era păstrarea materialelor biologice originale, în timp ce forma corpului se modifică", a mai spus Yurchak.

Licenţă Creative Commons Attribution-Share Alike 3.0 Unported

La moartea lui Lenin, în ianuarie 1924, cei mai mulţi lideri sovietici s-au opus ideii de păstrare a corpului lui Lenin mai mult decât o cerea obiceiul contemporan de expunere a cadavrului în public. Mulţi propuseseră înhumarea într-un mormânt închis, în emblematica Piaţă Roşie moscovită.

Condiţiile meteo vitrege, cu temperaturi foarte scăzute, au permis însă ca Lenin să fie expus publicului pentru aproape două luni, perioadă în care mulţimile au putut veni să aducă un ultim omagiu. Acest lucru le-a permis liderilor sovietici să reevalueze ideea păstrării corpului pentru o perioadă mai îndelungată. Pentru a evita orice asociere dintre rămăşiţele lui Lenin şi relicve de natură religioasă, autorităţile au făcut public faptul că cercetătorii şi ştiinţa sovietică sunt responsabile pentru conservarea şi păstrarea trupului.

În cele din urmă, liderii sovietici au ajuns la un acord şi au acceptat să încerce o tehnică experimentală de îmbălsămare, dezvoltată de specialistul în anatomie Vladimir Vorobiev şi biochimistul Boris Zbarsky. Primul experiment a durat de la sfârşitul lui martie 1924 până în a doua jumătate a lunii iulie a aceluiaşi an. Efortul celor doi a fost crescut din cauză că medicul care efectuase autopsia lui Lenin secţionase deja principalele vase de sânge din corp. Un sistem circulator intact ar fi ajutat la distribuirea lichidelor de îmbălsămare în întreg corpul.

"Cercetătorii din «Laboratorul lui Lenin»", după cum numeşte Yurchak instituţia responsabilă, "au dezvoltat în cele din urmă tehnici de microinjectare care utlizau un singur ac pentru a introduce fluide în anumite zone ale corpului, de preferinţă în zone unde existau tăieturi sau cicatrice anterioare", a explicat Alexei Yurchak.

De asemenea, au creat un costum din cauciuc, cu două straturi, pentru a menţine un mic strat de lichid de îmbălsămare acoperind corpul lui Lenin în timpul perioadelor de expunere publică. Trupul este apoi îmbrăcat într-un costum obişnuit.

Corpul lui Lenin este re-îmbălsămat anual, proces ce presupune scufundarea acestuia în soluţii de glicerină, formaldehidă (formol), acetat de potasiu, alcool, peroxid de hidrogen, acid acetic şi acetat de sodiu. Fiecare sesiune durează circa o lună şi jumătate.

Metodele folosite în mod obşnuit pentru îmbălsămare presupun un amestec de formaldehidă şi apă. " Acest tip de tratare a corpului are calităţi foarte bune referitoare la conservare şi proprietăţi antifungice. Corpurile îmbălsămate astfel rezistă zeci de ani", a declarat Sue Black, directoare a Centrului pentru Anatomie şi Identificare Umană din cadrul Universităţii Dundee din Scoţia.

Metodele convenţionale de îmbălsămare, dar şi cele folosite asupra lui Lenin trebuie să prevină acelaşi lucru, potrivit lui Black. Trebuie prevenită deshidratarea, pentru ca trupurile să nu se mumifice. Utilizarea intensivă a soluţiei de formaldehidă poate schimba culoarea ţesuturilor, făcând-o asemănătoare celei a tonului conservat. Acesta este motivul pentru care serviciile de pompe funebre utilizează uneori coloranţi în fluidele de îmbălsămare, pentru a face corpurile celor decedaţi recent să aibă o culoare "roz sănătoasă". Aplicarea de produse cosmetice pe piele este de asemenea o tehnică menită păstrării unui aspect aceptabil în perioada expunerii cadavrelor înainte de înhumare sau incinerare.

Dar corpurile conservate în formaldehidă se decolorează şi devin rigide şi fragile, în timp. O alternativă modernă combină o serie de fluide, inclusiv săruri de nitrat, pentru a menţine culoarea naturală, textura şi flexibilitatea ţesuturilor. Metoda este utilă în cazul laboratoarelor medicale din universităţi. "Plastinarea", o tehnică devenită cunoscută cu ajutorul expoziţiilor dedicate anatomiei corpului uman, înlocuieşte toate fluidele corporale cu un polimer care transformă corpul în sculpturi dure, statice, parcă îngheţate în timp.

Plastinarea nu ar fi fost niciodată acceptată în cazul lui Lenin, pentru că duce la o creştere a rigidităţii, în mod nenatural. Pentru a menţine corpul lui Lenin în stare optimă, savanţii trebui să efectueze în mod regulat operaţiuni de întreţinere, iar uneori trebui să înlocuiască părţi ale corpului, cu mare atenţie la detalii.

Genele naturale ale lui Lenin au fost înlocuite cu unele artificiale, după ce au fost deteriorate în primii ani ai procedurilor de îmbălsămare. Savanţii au avut de-a face cu mucegai şi cute ale pielii în anumite zone ale corpului, mai ales în primii ani de după moarte. Oamenii de ştiinţă au fost nevoiţi să dezvolte petice de piele artificială, după ce o bucată de piele de pe laba piciorului lui Lenin a dispărut în 1945. Nasul a fost remodelat, ca şi chipul şi alte părţi ale corpului, pentru a le readuce la forma originală. Un material maleabil, făcut din parafină, glicerină şi caroten a înlocuit mare parte din grăsimea tegumentară, pentru a menţine "relieful" pielii.

În perioada de vârf a activităţii "laboratorului lui Lenin", între anii 1950 şi 1980, până la 200 de oameni lucrau în domeniul cercetării privind îmbătrânirea celulelor epiteliale şi metode de transplantare a pielii, potrivit lui Alexei Yurchak. După căderea Uniunii Sovietice, institutul a pierdut finanţarea temporar şi a fost nevoit să se descurce cu bani din donaţii private. Statul a revenit apoi şi a acordat banii necesari funcţionării, deşi nu la acelaşi nivel ca în timpul URSS.

Potrivit lui Yurchak, eforturile depuse de "Laboratorul lui Lenin" au dus la apariţia unor tehnici medicale utile. Una dintre ele a influenţat dezvoltarea în Rusia a unui echipament special folosit pentru menţinerea fluxului sangvin în interiorul rinichilor donatorului în timpul unui transplant. În anii 1980, cercetătorul Yuri Lopukhin şi colegii săi au dezvoltat o metodă non-invazivă de măsurare a colesterolului în piele. Invenţia rusească a fost patentată în 2002 şi comercializată de firma canadiană PreVu ca fiind "primul şi singurul test noninvaziv privind colesterolul din piele" care poate fi utilizat acasă.

Profesorul Aleksei Yurchak, de la Universitatea California Berkeley, este autorul unei cărţi pe tema conservării corpului lui Lenin şi a rolului politic al păstrării acestuia. Mare parte din informaţii au fost obţinute în urma interviurilor cu cercetători care au lucrat în "Laboratorul lui Lenin".