În ce moment al zilei trebuie să faci sport dacă vrei să slăbeşti

Publicat: 04 03. 2011, 07:10
Actualizat: 07 11. 2012, 04:09

Sportul joacă un rol esenţial atunci când urmăm o dietă de slăbit, deoarece accelerează metabolismul, iar kilogramele sunt topite rapid. „Multe persoane îşi planifică activitatea fizică spre sfârşitul zilei, fapt ce are ca efect doar descărcarea tensiunii de tip emotiv care se acumulează pe durata orelor de lucru”, explică Mihai Dragomir, antrenor specialist în fitness antiîmbătrânire. Expertul susţine că cel mai indicat interval orar pentru efort este cuprins între 6 şi 8 dimineaţa, mai ales dacă urmăreşti să slăbeşti.

Potrivit lui Dragomir, din punct de vedere muscular şi psihic, în acest interval corpul are cel mai mare randament. „Pe durata nopţii, metabolismul încetineşte. Urmând o activitate fizică imediat ce ne trezim, avem posibilitatea să acumulăm vigoare maximă şi avantaje multiple pentru restul zilei. Mai mult, datorită sportului făcut de dimineaţă, masa musculară se va dezvolta mult mai repede, iar grăsimile vor dispărea”, afirmă Mihai Dragomir.

Citeşte mai multe despre în ce moment al zilei trebuie să faci sport dacă vrei să slăbeşti pe www.gandul.info.