Senzaţiile resimţite în timpul morţii clinice, explicate de cercetători

Acest studiu efectuat pe şoareci "este primul din lume care a analizat efectele neurofiziologice ale unui creier muribund", precizează Jimo Borjigin, profesor de neurologie la Universitatea Michigan, principalul autor al studiului apărut în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), informează AFP.

Aproximativ 20% dintre persoanele care au supravieţuit unui stop cardiac au avut parte de experienţa unei morţi iminente în timpul decesului clinic, potrivit cercetătorilor americani.

"Am plecat de la ideea că, dacă această experienţă rezultă dintr-o activitate cerebrală, ea ar putea fi detectată la oameni la fel ca la animale, chiar după oprirea circulaţiei sângelui în creier", a explicat acelaşi neurolog.

Cercetătorii au analizat electroencefalogramele - care înregistrează activităţile electrice ale creierului - efectuate pe nouă şoareci anesteziaţi, cărora le-a fost indus un stop cardiac.

În primele 30 de secunde, toţi şoarecii au cunoscut o creştere a activităţii cerebrale, care s-a dovedit foarte organizată în tot creierul şi care corespunde unei stări conştiente.

În plus, neurologii au constatat acelaşi fenomen şi la şoarecii care se asfixiază.

"Am fost surprinşi de nivelul ridicat de activitate cerebrală", a dezvăluit George Mashour, profesor de anesteziologie şi neurochirurgie la Universitatea Michigan, coautor al studiului.

"De fapt, în starea de moarte iminentă, numeroase semnale electrice cerebrale în starea de conştienţă le exced pe cele înregistrate în starea de veghe, fapt care ne face să credem că creierul este capabil să aibă o activitate electrică bine organizată în primele stadii ale morţii clinice", a adăugat el.

"Acest experiment arată că o reducere a oxigenului sau a oxigenului împreună cu a glucozei în timpul unui stop cardiac poate stimula activitatea cerebrală caracteristică unei stări conştiente", a declarat medicul Borjigin.

Mai mulţi cercetători care nu au luat parte la acest studiu s-au arătat sceptici în privinţa validităţii felului în care a fost interpretat fenomenul observat.

Chris Chambler, profesor la Universitatea Cardiff din Marea Britanie, consideră că "este tentant să stabileşti o relaţie între reluarea activităţii neuronilor şi starea de conştienţă, însă ne lovim de două probleme: prima este faptul că nu ştim dacă şoarecii au o stare de conştienţă şi, chiar dacă este cazul, să concluzionezi că acea reluare a activităţii cerebrale ar fi semnătura unei astfel de stări este pur şi simplu o ipoteză înşelătoare".

Pornind de la ideea că, după modelul şoarecilor din experiment, o electroencefalogramă ar fi identică la oamenii aflaţi în stop cardiac "este extrem de ipotetic şi nu se sprijină pe niciun indiciu tangibil", consideră Sam Parnia, profesor la Universitatea Southampton din Marea Britanie.