- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- BUCUREŞTI, (30.10.2024, 12:12)
- Iulia Kelt
Sesiunile scurte de exerciţii fizice îmbunătăţesc funcţiile cognitive, arată un studiu
Un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea California sugerează că sesiunile scurte de exerciţii fizice, intense, de până la 30 de minute, pot aduce beneficii semnificative pentru funcţiile cognitive, scrie Science Alert, care citează Communications Psychology.

Sesiunile scurte de exerciţii fizice îmbunătăţesc funcţiile cognitive, arată un studiu
Analiza a inclus 113 studii anterioare şi a evaluat date de la 4.390 de participanţi, concluzionând că activităţile de intensitate ridicată, cum ar fi ciclismul sau antrenamentele de tip HIIT (High-Intensity Interval Training), au cel mai mare impact asupra funcţiei congnitive.
Conform cercetătorului Barry Giesbrecht, efectele cognitive sunt vizibile în special după exerciţiile fizice, nu în timpul acestora, însă beneficiile nu sunt uniforme: timpul de reacţie s-a îmbunătăţit, dar precizia în sarcinile cognitive nu a înregistrat o creştere. Rezultatul sugerează că diverse forme de antrenament ar putea fi adaptate pentru a stimula capacităţile cognitive în momentele în care acestea sunt necesare.
Studiul este deosebit de încurajator pentru cei care au dificultăţi în a menţine un program de exerciţii regulat, confirmând că şi sesiuni scurte, de doar 10 minute, pot avea efecte pozitive. De asemenea, antrenamentele de intensitate ridicată contribuie şi la sănătatea cardiovasculară, reducând riscul problemelor de sănătate pe termen lung.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe