Air Berlin, a doua firmă aeriană de transport din Germania după Lufthansa, Dragonair, o companie aeriană internaţională şi regională din Hong Kong şi Virgin Australia, al doilea mare tramsportator aerian din Australia, după Qantas, au interzis şi ele telefoanele Samsung Galaxy Note 7 la bordul avioanelor.
„Interdicţia se aplică smartphone-urilor care sunt transportate la bordul aeronavelor, în bagajele de mână sau în cele de cală”, susţin reprezentanţii Qantas şi cei ai companiei aeriene lowcost Jetstar. Virgin Australia a emis o declaraţie similară, dar a adăugat că pasagerii sunt „sfătuiţi” să nu aducă telefonul Note 7 în aeroporturi.
Air Berlin a interzis gadget-urile la bordul avioanelor care au destinaţia Statele Unite şi plănuieşte să aplice restricţia tuturor zborurilor.
„Smartphone-ul Galaxy Note 7 va fi interzis de la bordul avioanelor, în bagajele de mână sau în cele de cală, începând cu 16 octombrie”, au declarat reprezentanţii Singapore Airlines pe pagina lor de Facebook.
În septembrie, Samsung a rechemat aproape 2,5 milioane de telefoane după mai multe plângeri în legătură cu bateriile care explodează. După ce o parte dintre dispozitive au fost înlocuite, au fost făcute alte plângeri conform cărora telefoanele nu ar fi sigure, existând riscul să ia foc. Gigantul sud coreean a oprit producţia Galaxy Note 7.
Citeşte şi: Cum te asiguri că ecranul telefonului Samsung nu se aprinde atunci când telefonul este în buzunar
Citeşte şi: Voltaj doneaza biletele VIP de la concertul „X” de la Sala Polivalentă copiilor din programul „Vreau in clasa a 9-a”
Citeşte şi: Leonard Cohen: „Nu sunt pregătit să mor, m-am autoironizat. Intenţionez să trăiesc mult” – VIDEO
Citeşte şi: J.K. Rowling dezvăluie că Dumbledore s-ar putea întoarce în „Fantastic Beasts and Where to Find Them”
Citeşte şi: Papa ştie de existenţa extratereştrilor, potrivit emailurilor preşedintelui campaniei electorale a lui Hilary Clinton, John Podesta
Citeşte şi: Povestea „măicuţei de fier”, bătrânica ce a doborât mai multe recorduri la triatlonuri – VIDEO