SpaceX lansează în spaţiu prima capsulă privată

Prima lansare a unei capsule private pentru o călătorie dus-întors în spaţiu, organizată de compania americană SpaceX, va avea loc miercuri, a anunţat NASA, unul dintre beneficiarii acestui program de servicii private de transport spaţial.

Urmărește
58 afișări
Imaginea articolului SpaceX lansează în spaţiu prima capsulă privată

SpaceX lansează în spaţiu prima capsulă privată (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

"Totul este în regulă pentru lansare", a scris NASA pe site-ul de micro-blogging Twitter.

Lansarea rachetei SpaceX Falcon 9, care transportă capsula Dragon, este programată "pentru miercuri". "Fereastra de lansare se deschide la ora 14.00 GMT", mai scrie în mesajul NASA.

O serie de probleme tehnice legate de racheta Falcon 9 au constrâns NASA să amâne primul zbor orbital demonstrativ, prevăzut iniţial pentru luni.

Capsula Dragon, fără echipaj uman pentru moment, dar concepută să găzduiască şapte persoane şi diverse materiale, trebuie să se plaseze pe orbită şi apoi să cadă în oceanul Pacific, la patru-cinci ore după, potrivit reprezentanţilor SpaceX.

Capsula, care trebuie să fie lansată de la Cape Canaveral (Florida, sud-estul SUA), ar putea fi utilizată în viitor pentru aprovizionarea astronauţilor aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici