Realizată sub egida Societăţii Naţionale de Oncologie Medicală din România, condusă de Prof. Dr. Florinel Bădulescu, şi cu participarea Societăţii Americane de Oncologie Clinică (American Society of Clinical Oncology – ASCO), conferinţa a oferit ocazia abordării mai multor teme de interes pentru specialiştii prezenţi: standardele terapeutice actuale în cancerul de sân, terapia sistemică, ghidul pacientului cu cancer de prostată, provocări şi perspective în tratamentul cancerului ovarian, etc.
Printre personalităţile sosite în România s-au numărat: Prof. Dr. I. Tannock (Universitatea din Toronto, Canada), Prof. Dr. Istvan Petak (Ungaria), Prof. Dr. Rob Jones (Universitatea din Glasgow), Prof. Dr. Bostjan Seruga (Institutul de Oncologie Ljublijana), Prof. Dr. David Olmos (Centru Naţional Spaniol de Cercetare în domeniul Cancerului), Jonathan Knisely (USA), Prof. Dr. Michael Untch (Munchen, Germania). Tot de peste graniţă au venit şi doi specialişti de origine română: Prof. Dr. Paul Doru (New York, USA) şi Prof. Drf. Stefan Schuster (Germania).
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa Prof. Dr. Richard Ablin, descoperitorul PSA, marker-ul tumoral care stă la baza testului pentru depistarea cancerului de prostată folosit astăzi în toată lumea, inclusiv în România.