STUDIU: Creierul continuă să reacţioneze la auzul unei limbi învăţate în copilărie şi apoi uitate

Studiul a fost efectuat cu ajutorul unor copii chinezi adoptaţi de familii canadiene francofone. Rezultatele au fost publicate luni în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

Potrivit autorilor studiului, printre care se află şi Lara Pierce, psiholog la Universitatea McGill din Montreal, se ştia deja că creierul unui copil expus de foarte mic unei limbi realizează reprezentări ale sunetelelor auzite, dar nu se ştia dacă creierul le şi poate memora pe termen lung, dacă nu mai era expus acelei limbi.

Pentru a răspunde la această întrebare, cercetătorii au studiat 48 de fete, cu vârsta între 9 şi 17 ani care fuseseră expuse, în primii ani ai copilăriei, unor niveluri diferite de franceză şi chineză.

Copiii au fost împărţiţi în trei sub-grupe şi au fost puşi să asculte înregistrări cu tonalităţi caracteristice limbii chineze, care nu există în franceză.

Prima sub-grupă a fost alcătuită din fete născute şi crescute în familii francofone şi care nu au învăţat altă limbă.

Din a doua sub-grupă făceau parte copii adoptaţi înainte de vârsta de trei ani de familii în care se vorbea doar franceza, care nu auziseră, nici nu vorbiseră vreodată chineză.

A treia sub-grupă conţinea fete adoptate din China, care fuseseră expuse limbii franceze înainte de vârsta de trei ani şi care au continuat să vorbească chineză.

Analizele RMN (imagistică prin rezonanţă magnetică) efectuate în timpul ascultării sunetelor de pe înregistrări au arătat că în cazul tuturor fetelor care au fost expuse de foarte tinere limbii chineze, indiferent dacă au continuat sau nu să vorbească această limbă, exista o regiune din creier activă, care nu se regăsea în cazul copiilor care au ascultat doar limba franceză.

"Reprezentările mentale create în creierul unui copil foarte mic de învăţarea unei limbi pot persista şi la maturitate, în ciuda pierderii capacităţii de a vorbi acea limbă", au concluzionat autorii studiului.

Acest lucru arată că organizarea creierului este foarte sensibilă la stimuli exteriori în primii ani ai vieţii care sunt esenţiali dezvoltării mentale.

Această perioadă optimă de învăţare corespunde unei perioade de foarte mare plasticitate a creierului, în timpul căreia stimulii din mediul exterior au un mare impact, au explicat savanţii.

Pe măsură ce se diminuează plasticitatea, reprezentările lumii exterioare se formează şi se stabilizează.

Astfel, cortexul vizual trebuie să primească stimuli de la ambii ochi în primele momente de dezvoltare, pentru a putea dobândi o vedere binoculară normală, în mod asemănător procesului prin care păsările dobândesc capacitatea de a cânta ca adulţi pe baza sunetele reţinute la puţin timp după naştere, au mai precizat cercetătorii.

În ce priveşte domeniul limbajului, primul an de viaţă pare să fie perioada optimă pentru dezvoltarea categoriilor de sunete ale limbii materne realizată printr-un proces de armonizare cu mediul extern, potrivit oamenilor de ştiinţă.

Copiii îşi încep viaţa cu capacitatea de a distinge toate partiţiile sonore ale tuturor limbilor din lume. Dar faptul că sunt expuşi unei simgure limbi creşte progresiv sensibilitatea la sunete şi tonalităţi specifice, în detrimentul altor limbi.

Categoriile fonologice care se formează în această perioadă întăresc deprinderea limbii materne şi furnizează fundaţia necesară pentru atingerea nivelurilor superioare de cunoaştere a limbajului, precum gramatica şi lectura.

Cercetările permit înţelegerea formării acestor prime reprezentări în creier, dar mecanismele cerebrale necesare pentru a le menţine rămân în cea mai mare parte necunoscute.

Potrivit autorilor studiului, acesta este "prima observare neuronală a ceea ce se întâmplă în creier în primele momente ale învăţării" şi a persistenţei efectelor.