- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- LOS ANGELES, (13.04.2014, 18:39)
- Teodora Nicolau
STUDIU: O inimă din celulele pacientului ar putea fi creată cu ajutorul imprimantelor 3D
O inimă umană, creată din celulele pacientului, pentru a-i fi transplantată, ar putea fi realizată cu ajutorul imprimantelor 3D, au declarat cercetătorii americani, care au început deja să testeze acestă tehnologie.
Urmărește
366 afișări
STUDIU: O inimă din celulele pacientului ar putea fi creată cu ajutorul imprimantelor 3D (Imagine: Shutterstock)
Până în prezent, echipa de cercetători a Universităţii din Louisville a printat valve cardiace şi vene, pornind de la celulele pacientului, a spus biologul celular Stuart Williams, coordonatorul proiectului, informează huffingtonpost.com.
De asemenea, cercetătorii au testat cu succes pe şoareci şi alte animale mici transplantarea de vase subţiri de sânge.
Stuart Williams consideră că echipa sa de cercetători va putea printa şi asambla o inimă completă într-o perioadă cuprinsă între trei şi cinci ani. Aceasta se va numi "inimă bioficială", fiind un organ în parte natural, în parte artificial.
Cea mai mare provocare este însă aceea de a face celulele să funcţioneze exact ca într-o inimă normală.
Un organ construit din celulele pacientului ar putea rezolva problema incompatibilităţii, cu care se confruntă în prezent bolnavii care trec printr-un transplant de inimă primită de la un donator sau care au inimă artificială.
Dacă proiectul se va desfăşura conform planului, Stuart Williams a afirmat că inima ar putea fi testată pe oameni în mai puţin de un deceniu. Primii pacienţi care vor putea beneficia de noua tehnologie vor fi aceia al căror organism nu acceptă inimile artificiale, inclusiv copiii, care au o cutie toracică prea mică pentru a suporta un transplant de inimă artificială.
Celulele vor fi purificate într-un aparat, apoi procesul de printare va începe pe secţiuni, folosindu-se un model generat pe computer, pentru a construi inima, strat cu strat.
Imprimanta folosită de cercetătorii americani utilizează un amestec de gel şi celule vii, pentru a realiza treptat forma părţilor inimii. În cele din urmă, celulele vor creşte pentru a forma ţesutul cardiac.
Imprimanta 3D foloseşte o tehnologie asemănătoare cu imprimanta cu jet de cerneală, fiind dotată cu un ac ce pulverizează "materialul" conform unui model predeterminat.
Tehnologia printării 3D a mai fost utilizată până acum pentru realizarea unui peroneu, a valvelor cardiace şi chiar a unei urechi.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe