STUDIU: Planeta Venus ar fi putut găzdui viaţa în trecut, potrivit unor simulări

Venus, o planetă considerată geamăna Terrei, este în prezent un mediu sterp, cu o atmosferă foarte densă, cu ploi acide şi temperaturi ce ating 480 de grade Celsius.

Oamenii de ştiinţă cred că această planetă ar fi putut avea, în trecut, destul de multă apă în atmosfera sa pentru a acoperi întreaga suprafaţă cu un ocean cu adâncimea de 25 de metri, potrivit dailymail.co.uk.

Potrivit noului studiu, deşi temperatura ar fi fost prea mare pentru ca apa din atmosferă să poată cădea la sol sub formă de ploaie, Venus ar fi avut un uriaş ocean de dioxid de carbon în stare supercritică, despre care s-a dovedit de curând că ar putea găzdui viaţa.

"În prezent, atmosfera lui Venus este constituită în cea mai mare parte din dioxid de carbon, adică 96,5% din volumul atmosferei", a declarat, pentru Space.com, fizicianul Dima Bolmatov de la Universitatea Cornell.

Dioxidul de carbon în stare supercritică este creat atunci când lichidele şi gazele ating anumite valori de temperatură şi presiune, dând naştere unui fluid care prezintă caracteristicile atât ale unui lichid, cât şi ale unui gaz.

Oamenii de ştiinţă credeau anterior că proprietăţile fizice ale fluidelor în stare supercritică se schimbă încet în funcţie de presiune şi temperatură, dar simulările computerizate realizate de profesorul Bolmatov au arătat că nu se întâmplă aşa.

Presiunea atmosferică uriaşă de pe Venus, în urmă cu foarte mult timp, ar fi putut face ca dioxidul de carbon să arate ca bulele de săpun sau ca "o bulă de gaz acoperită de un strat gros de lichid", după cum a descris fenomenul profesorul Bolmatov.

"Astfel, devine plauzibil că proprietăţile geologice ale lui Venus - precum canioanele, presupusele albii şi câmpii - sunt amprente ale unei prezenţe foarte aproape de sol a dioxidului de carbon în formă supercritică", a spus Dima Bolmatov.

Descoperirea vine după un studiu publicat în luna noiembrie, care a arătat că viaţa poate exista pe planete care conţin dioxid de carbon în stare supercritică.

Profesorul Dirk Schulze-Makuch de la Universitatea Washington a comparat enzimele conţinute în dioxid de carbon şi apă şi a descoperit că acestea erau mult mai stabile în dioxidul de carbon în stare supercritică.

Această stare a dioxidului de carbon face ca enzimele să fie mult mai selective faţă de moleculele de care se leagă, fapt ce duce la apariţia a mai puţine reacţii chimice secundare.

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că anumite bacterii tolerează foarte bine dioxidul de carbon în stare supercritică.

Studii anterioare au arătat că microbii pot supravieţui în medii pline de dioxid de carbon, situate în adâncimile oceanului planetar al Terrei - o zonă unde acest fluid poate atinge starea supercritică.

În cazul în care Venus a avut într-adevăr oceane de dioxid de carbon în stare supercritică, planeta ar putea avea acum rămăşiţe ale unor forme de viaţă.