- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- LONDRA, (20.10.2014, 17:38)
- Bogdan Enache
STUDIU: Tutankhamon avea un picior strâmb, dantura ieşită în afară şi şolduri feminine
Tutankhamon, unul dintre cei mai cunoscuţi faraoni ai Egiptului antic, avea un picior strâmb, dantura superioară ieşită în afară şi şolduri feminine, potrivit unui studiu efectuat asupra mumiei tânărului rege antic egiptean, informează dailymail.co.uk.
Urmărește
8006 afișări
STUDIU: Tutankhamon avea un picior strâmb, dantura ieşită în afară şi şolduri feminine (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Cercetătorii au efectuat o autopsie virtuală asupra cadavrului mumificat al lui Tutakhamon, folosind peste 2.000 de imagini obţinute cu ajutorul tomografiei computerizate şi teste genetice asupra familiei regelui egiptean, care susţin ipoteza că părinţii faraonului au fost frate şi soră.
Cercetătorii cred că moştenirea genetică este responsabilă pentru neajunsurile fizice declanşate de dezechilibre hormonale. De asemenea, moartea sa prematură, spre sfârşitul adolescenţei, ar fi fost cauzată tot de problemele de sănătate.
Unele teorii istorice sugerau că Tutankhamon ar fi fost asasinat sau ar fi fost implicat într-un accident cu care de luptă, după ce, anterior, cercetătorii descoperiseră fracturi ale craniului şi ale altor oase.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
În urma autopsiei virtuale, savanţii cred că o cauză probabilă a morţii ar fi o maladie moştenită genetic, pentru că doar una dintre fracturile scheletului s-a produs înainte de moarte. În plus, piciorul strâmb, o problemă cu care s-a născut faraonul, nu ar fi permis participarea acestuia la curse cu care de luptă.
În 1907, Lordul Carnarvon George Herbert i-a cerut arheologului şi egiptologului englez Howard Carter să coordoneze săpăturile din Valea Regilor, în Egipt.
Pe 4 noiembrie 1922, echipa condusă de Carter a descoperit treptele care duc la mormântul lui Tutankhamon şi a petrecut mai multe luni pentru a inventaria obiectele găsite în anticameră.
Camera mortuară a fost deschisă în februarie 1923, când au descoperit sarcofagul lui Tutankhamon.
Istoria descoperirii este prezentată într-un nou documentar, "Tutankhamun: The Truth Uncovered", realizat de BBC One.
Albert Zink, cercetător la Institutul pentru Mumii din Italia, a descifrat adevărul despre părinţii faraonului adolescent studiind ADN-ul familiei regale egiptene.
Astfel, Tutankhamon s-a născut după ce tatăl său, Amenhotep al IV-lea (cunoscut şi ca Akhenaton), supranumit "faraonul eretic", a avut o relaţie cu sora sa. Incestul era permis la egiptenii antici, iar problemele de sănătate prezentate de copiii născuţi în urma relaţiilor sexuale incestuoase nu erau cunoscute în antichitate.
Hutan Ashrafian, lector în chirurgie la Imperial College din Londra, a declarat că mai mulţi dintre membrii familiei regale egiptene par să fi suferit de o serie de boli legate de dezechilibre hormonale.
"Mulţi dintre predecesorii familiei sale au trăit până la vârste înaintate. Doar rudele foarte apropiate mureau prematur, iar speranţa de viaţă era tot mai scăzută cu fiecare generaţie.
Scanările computerizate ale mumiei au arătat că unul dintre picioarele faraonului avea degetele depărtate, iar laba piciorului nu era poziţionată normal, ceea ce înseamnă că faraonul şchiopăta şi ar fi avut nevoie de un toiag pentru sprijin. De asemenea, savanţii au descoperit o singură fractură, la un genunchi, care s-a produs în timpul vieţii.
O altă dovadă a limitărilor fizice ale lui Tutankhamon sunt cele 130 de toiege pe care faraonul le folosise în timpul vieţii ca sprijin atunci când se deplasa pe jos, descoperite în mormântul său, alături de alte obiecte.
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump