- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- LONDRA, (20.05.2015, 09:57)
- Florin Badescu
STUDIU: Viagra, noua armă secretă împotriva malariei
Medicamentul Viagra ar putea deveni în curând noua armă secretă împotriva malariei, întrucât reuşeşte să încetinească răspândirea în organism a acestei maladii infecţioase, informează sciencesetavenir.fr.
Urmărește
340 afișări
STUDIU: Viagra, noua armă secretă împotriva malariei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Oricât ar putea să pară de bizar, Viagra, celebra pilulă albastră administrată împotriva disfuncţiilor erectile, ar putea deveni în viitorul apropiat o armă eficientă contra malariei. Această maladie parazitară cauzează în fiecare an peste 600.000 de decese pe plan mondial, în principal în Africa subsahariană.
Potrivit unui studiu publicat recent în revista Plos One, citratul de sildenafil - cunoscut sub numele de "Viagra" - are capacitatea de a scurtcircuita ciclul de reproducere al parazitului vinovat de propagarea bolii, Plasmodium (cinci specii diferite de Plasmodium sunt susceptibile de a cauza maladia), prin creşterea rigidităţii globulelor roşii parazitate.
Transmiterea malariei de la un individ la altul nu poate să se facă decât prin intermediul unui vector: femela ţânţarului Anofel - din care 68 de specii (din aproape 500) sunt purtătoare ale acestui parazit din regnul protozoarelor. Tratamentele actuale atacă de obicei forma sa asexuată, care este responsabilă cu declanşarea simptomelor (febră, cefalee, frisoare, vărsături, dureri musculare etc.). De această dată, abordarea oamenilor de ştiinţă a fost diferită: cercetătorii au vizat forma sexuată, care este transmisă ţânţarilor de om în timpul înţepăturii. Dacă acea formă este neutralizată, nu mai poate exista o reproducere sexuată a parazitului în interiorul insectei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
Savanţii vor să împiedice globulele roşii parazitate să se regăsească în fluxul sangvin al omului. Într-adevăr, formele sexuate ale parazitului se dezvoltă în interiul hematiilor, care sunt captive mai întâi la nivelul măduvei osoase. Globulele roşii sunt apoi expulzate în fluxul sangvin, de unde pot fi "recuperate" de ţânţar prin sângele pe care insecta îl absoarbe în timpul înţepăturii.
Acesta este momentul în care intervine Viagra, rigidizând globulele roşii parazitate şi permiţând splinei să le elimine. Acest organ are funcţia de a filtra sângele pentru a reţine şi a elimina globulele roşii bătrâne, anormale şi rigide. Or, cercetătorii au arătat că deformabilitatea globulelor roşii parazitate este reglementată printr-un sistem de semnalizare celulară specific, care poate fi întrerupt. Substanţa activă din Viagra vizează enzimele implicate în deformabilitate, denumite "fosfodiesteraze". Inhibând aceste fosfodiesteraze în corpul parazitului, Viagra va rigidiza globulele roşii în care se află acele enzime.
"Nu există niciun risc ca Viagra să aibă acelaşi efect asupra globulelor roşii sănătoase, deoarece medicamentul vizează fosfodiesterazele parazitului", a precizat Catherine Lavazec, coautoare a studiului.
Cercetătorii de la două institute pariziene - Institutul Cochin, Institutul Pasteur - şi de la London School of Tropical Medicine speră că, prin modificarea substanţei active din Viagra, pentru a evita efectul erectil sau prin folosirea unor molecule similare lipsite de acest efect secundar, va fi posibilă stoparea transmiterii parazitului. De altfel, autorii studiului s-au concentrat pe stoparea propagării maladiei prin intermediul ţânţarilor, nu pe tratarea în sine a bolii. Este o strategie originală, care are meritul de a potenţa un aspect foarte puţin studiat în testele care au vizat transmiterea maladiei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe