- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- WASHINGTON, (01.03.2014, 07:00)
- Teodora Nicolau
STUDIU: Vitamina E şi betacarotenul sunt ineficiente împotriva cancerului şi a bolilor cardiace
Administrarea vitaminei E şi a betacarotenului nu protejează persoanele împotriva cancerului şi a bolilor cardiace, a constatat un grup de cercetători americani, într-un raport publicat recent.

STUDIU: Vitamina E şi betacarotenul sunt ineficiente împotriva cancerului şi a bolilor cardiace
Acest grup de cercetare, afiliat autorităţilor americane din domeniu, a actualizat un raport din 2003, adăugând vitamina E şi betacarotenul pe lista suplimentelor care s-au dovedit deja ineficiente împotriva acestor două boli, cancerul şi bolile cardiace, care fac cele mai mari ravagii în Statele Unite.
Concluziile cercetătorilor americani se bazează pe mai multe studii ştiinţifice, conform cărora vitamina E şi betacarotenul nu sunt eficiente împotriva combaterii cancerului şi afecţiunilor inimii, iar în cazul betacarotenului, fac mai mult rău decât bine.
"Nu există niciun avantaj al administrării de vitamina E, iar betacarotenul poate fi nociv deoarece creşte riscul de cancer pulmonar la persoanele expuse acestui risc", a afirmat copreşedintele echipei de cercetare, Michael LeFevre.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Starmer vrea crearea unei coaliţii care să garanteze pacea în Ucraina: Regatul Unit este pregătit să sprijine acest lucru „cu bocanci la sol şi avioane în aer”
-
Arest preventiv pentru polonezul de la protestul AUR
-
Apropierea SUA de Rusia sperie Germania. Merz vrea să creeze două fonduri speciale pentru apărare şi infrastructură şi alocă o sumă uriaşă
În ciuda avertismentelor regulate asupra efectelor nedovedite ale vitaminelor, numeroase persoane continuă să ia suplimente cu vitamine. De asemenea, în perioada 2007 şi 2010, jumătate dintre americani au luat cel puţin o dată suplimente cu vitamine.
Uneori, femeile însărcinate sunt sfătuite să ia suplimente care conţin acid folic, iar persoanele în vârstă, expuse fracturilor, sunt sfătuite să ia vitamina D pentru întărirea oaselor.
Echipa de cercetare recomandă, însă, o dietă echilibrată, din care să facă parte fructe, legume, cereale integrale, lactate parţial degresate şi peşte.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe