Supernove vechi de 11 miliarde de ani, descoperite de cercetători

Cele mai vechi supernove observate până în prezent, explozii ale unor stele uriaşe care s-au produs în urmă cu circa 11 miliarde de ani, au fost detectate de astronomii americani, potrivit unui studiu publicat în revista Nature.

Urmărește
249 afișări
Imaginea articolului Supernove vechi de 11 miliarde de ani, descoperite de cercetători

Supernove vechi de 11 miliarde de ani, descoperite de cercetători (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Pentru identificarea acestor explozii ale unor stele uriaşe (cu masa de 50 până la 100 de ori mai mare decât cea a Soarelui), la sfârşitul vieţii lor, Jeff Cooke şi colegii săi de la Universitatea din California (SUA) au utilizat o nouă tehnică, ce poate contribui la descoperirea altor stele pe cale să moară, în începuturile Universului.

Aceste explozii au avut loc în urmă cu circa 11 miliarde de ani (timpul necesar pentru ca fasciculele de lumină emise de aceste explozii uriaşe să ajungă până pe Terra), când Universul nu avea decât 2,7 miliarde de ani.

Înainte de această descoperire, cea mai veche supernovă de acest tip era una produsă în urmă cu 6 miliarde de ani.

Noile supernove au fost detectate comparând imaginile din acelaşi sector de univers realizate între anii 2003 şi 2006, astronomii căutând galaxii care au devenit mai strălucitoare, fapt care indică existenţa unei cantităţi de energie enormă emisă de o supernovă.

Pentru creşterea luminozităţii fiecărui detaliu pe monitorul computerului, Jeff Cooke a avut ideea de a suprapune imaginile surprinse în timpul unui sezon de observaţii şi de a le compara cu imagini suprapuse ale aceluiaşi sector de univers datând din ani precedenţi.

Noile observaţii realizate cu telescopul Keck (Hawai) au permis verificarea urmelor luminoase lăsate de candidatele la titlul de supernovă. Într-adevăr, supernovele lasă în urma lor resturi de materie detectabilă timp de maximum cinci ani după explozie.

În momentul în care o stea masivă ajunge la sfârşitul vieţii ei, combustibulul ei fiind consumat, ea explodează şi se spulberă, provocând o enormă undă de şoc. Steaua începe să strălucească foarte intens, pentru o perioadă scurtă de timp.

Supernovele îmbogăţesc Universul cu elemente chimice care contribuie la formarea unor noi stele şi planete. Cercetătorii speră ca studiul celor mai vechi supernove să ofere informaţii despre formarea şi evoluţia galaxiilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici