- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- (04.02.2022, 13:19)
- Mihaela Ionita
Ţara care începe să crească porci modificaţi genetic pentru transplanturi de inimă la oameni. Iubitorii de animale au reacţionat
- Oamenii de ştiinţă germani intenţionează să cloneze şi apoi să reproducă în acest an porci modificaţi genetic pentru a servi drept donatori de inimă pentru oameni.
- Decizia vine după ce, o versiune simplă a unui animal modificat genetic din SUA, folosită luna trecută în primul transplant de organe de porc la om din lume, a fost un succes.
- Soluţia aceasta este susţinută de mulţi specialişti, însă este contestată de iubitorii de animale.
Urmărește
753 afișări
Ţara care începe să crească porci modificaţi genetic pentru transplanturi de inimă la oameni. Iubitorii de animale au reacţionat
Eckhard Wolf, om de ştiinţă la Universitatea Ludwig-Maximilians (LMU) din Munchen, a declarat că echipa sa urmăreşte ca noua specie, modificată din rasa Auckland Island, să fie gata pentru teste de transplant până în 2025, potrivit The Guardian.
În cadrul primei intervenţii chirurgicale de acest gen, o echipă de la Universitatea de Medicină din Maryland a transplantat luna trecută o inimă de la un porc cu zece modificări la un bărbat bolnav în fază terminală. Medicii săi spun că acesta răspunde bine, deşi riscurile de infecţie, respingere a organului sau hipertensiune arterială rămân.
„Conceptul nostru este de a proceda cu un model mai simplu, şi anume cu cinci modificări genetice", a declarat Wolf, a cărui activitate a declanşat o dezbatere aprinsă într-o ţară cu una dintre cele mai scăzute rate de donare de organe din Europa şi cu o puternică mişcare pentru drepturile animalelor.
Wolf, care cercetează de 20 de ani transplanturile de la animale la oameni, cunoscute sub numele de xenotransplanturi, a declarat că echipa sa va folosi o tehnologie de clonare încă ineficientă pentru a genera doar "animalele fondatoare", din care vor fi crescute viitoarele generaţii identice din punct de vedere genetic.
Prima astfel de generaţie ar trebui să se nască anul acesta, iar inimile lor vor fi testate pe babuini înainte ca echipa să ceară aprobarea pentru un studiu clinic pe oameni peste doi sau trei ani, a declarat Wolf.
Transplanturile sunt utilizate pentru persoanele diagnosticate cu insuficienţă de organe care nu au alte opţiuni de tratament, o listă de aşteptare care număra aproximativ 8.500 de persoane în Germania la sfârşitul anului 2021, potrivit datelor Fundaţiei pentru transplanturi de organe din această ţară.
Ce spun iubitorii de animale
Susţinătorii lui Wolf spun că donatorii de animale ar putea ajuta la scurtarea acestei liste, dar oponenţii spun că tehnologia calcă în picioare drepturile animalelor, degradând efectiv porcii la statutul de fabrici de organe, în timp ce maimuţele folosite în experimentele de transplant mor în agonie.
În februarie 2019, o petiţie a grupului de presiune german Doctors Against Animal Experiments (Medici împotriva experimentelor pe animale), prin care se cerea interzicerea cercetărilor de xenotransplant, a strâns peste 57.000 de semnături.
Kristina Berchtold, purtător de cuvânt al filialei din Munchen a Asociaţiei pentru bunăstarea animalelor din Germania, a calificat această practică drept "foarte discutabilă din punct de vedere etic".
„Animalele nu ar trebui să servească drept piese de schimb pentru oameni", a spus ea. „Un animal de companie, un aşa-numit animal de fermă, o clonă sau un animal născut în mod natural au toate aceleaşi nevoi, temeri şi, de asemenea, drepturi”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Pensionarii din România care au muncit între acești ani ar putea primi 400 de lei în plus, începând cu 1 februarie 2025
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:40
Deputat PSD, despre o candidatură a lui Victor Ponta la prezidenţiale: Ar fi o aventură personală
-
astăzi, 11:35