- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- BUCUREŞTI, (25.03.2011, 21:27)
- , ,
Teodor Negoiţă, primul român care a ajuns la Polul Nord, a murit
Cercetătorul şi exploratorul Teodor Negoiţă, primul român care a ajuns la Polul Nord, a murit la vârsta de 64 de ani, miercuri, la Bucureşti, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX preşedintele Academiei Române, Ion Haiduc.
Urmărește
1010 afișări
Teodor Negoiţă, primul român care a ajuns la Polul Nord, a murit (Imagine: Elvira Gheorghita/Mediafax Foto)
Preşedintele Academiei a precizat că a fost anunţat de Institutul Român de Cercetări Polare, al cărui director era Teodor Negoiţă, şi, de asemenea, de Biroul de la Bruxelles al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică.
Haiduc a mai spus că Academia l-a sprijinit pe Teodor Negoiţă în activitatea lui şi l-a propus pentru o decoraţie naţională Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Comandor, pe care a şi obţinut-o din partea Administraţiei Prezidenţiale în 2008. Haiduc a adăugat că el însuşi i-a înmânat decoraţia lui Negoiţă anul trecut.
Teodor Negoiţă, născut la 27 septembrie 1946, în Sascut, judeţul Bacău, a fost cercetător, explorator polar şi speolog, potrivit site-ului Institutului Român de Cercetări Polare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ceasul Apocalipsei este mai aproape ca niciodată de miezul nopții. Ce înseamnă cele 89 de secunde rămase
-
Putin afirmă că Zelenski nu are dreptul de a semna niciun acord de pace cu Rusia
-
Bolojan despre interimatul prezidenţial: Există o realitate constituţională ce trebuie respectată
-
George Simion acuză „lovitura de stat” din România şi lansează atacuri la adresa UE
Absolvent al Facultăţii de Chimie Industrială din Iaşi (1973), doctor în ştiinţe chimice, iniţiatorul Programului Român de Cercetări Polare (1987) a participat la 14 expediţii în Arctica şi Antarctica şi este singurul român care a atins Polul Nord, în anul 1995.î
Totodată, Teodor Negoiţă a fondat prima staţie românească permanentă de cercetare şi explorare din Antarctica (Staţia Law-Racoviţă), pe care a inaugurat-o în 2006 şi a condus-o. Baza Română de Cercetări Antarctice Law-Racoviţă a fost oferită României de către Divizia Antarctică Australiană.
A fost directorul Institutului Român de Cercetări Polare din 1994 şi preşedintele Fundaţiei Antarctica Română din 1996, reprezentantul României la Tratatul Antarctic din 1997, în Comitetul Ştiinţific de Cercetări Antarctice şi Consiliul Managerilor Programelor Naţionale Antarctice din 1998.
Citește pe alephnews.ro: Danemarca cere unitate europeană în fața presiunilor lui Trump asupra Groenlandei
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
De ce s-au despărțit Vlad Huidu și Giulia Anghelescu. Ce s-a întâmplat la filmările Power Couple de la Antena 1
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe