- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- (06.12.2008, 14:59)
Terapia de grup combate depresia
Terapia de grup în care se învaţă tehnicile de meditaţie este la fel de eficientă ca şi tratamentul medicamentos prescris pentru a împiedica anumite persoane să intre în starea de depresie, potrivit unui studiu publicat recent în Journal of Consulting and Clinical Psychology, informează bbc.co.uk.
Urmărește
365 afișări
Terapia de grup combate depresia (Imagine: www.bbc.co.uk)
Comparativ cu tratamentul medicamentos, această "terapie cognitivă bazată pe conştiinţa concentrată asupra prezentului" (MBCT) este mai ieftină pentru Sistemul Naţional de Sănătate, potrivit experţilor britanici.
Studiul a fost finanţat de Medical Research Council, a pus bazele MBCT şi a fost iniţiat în 2002 de către o echipă de psihologi din Canada şi de la redutabilele universităţi Oxford şi Cambridge.
În privinţa îmbunătăţirii calităţii vieţii pacienţilor, autorii lui susţin că MBCT este chiar mai eficientă decât medicamentele.
Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 123 de pacienţi şi a relevat faptul că rata vindecărilor este asemănătoare în ambele grupuri de studiu, cel al pacienţilor care au recurs la această terapie, respectiv cel al pacienţilor care au primit medicamente.
Acest studiu confirmă datele statistice din Marea Britanie, care au indicat faptul că "terapiile prin discuţii" sunt la fel de eficiente ca medicamentele în tratarea depresiilor moderate. Totuşi, potrivit autorilor săi, este pentru prima oară când terapia de grup a fost oficial luată în calcul ca o alternativă pentru tratamentul medicamentos.
Sesiunile de terapie în grup includ predarea tehnicilor de meditaţie bazate pe principiile de bază ale religiei budiste. Scopul acestor sesiuni este ca pacienţii să stăpânească anumite procese cognitive, care îi vor face să fie capabili să lupte şi să învingă tendinţa lor de a deveni depresivi.
Marjorie Wallace, preşedinta asociaţiei umanitare "SANE", specializată în ajutorul oferit pacienţilor suferind de maladii psihice, a declarat că va finanţa cercetările viitoare din acest domeniu şi că este convinsă că vechile tehnici de meditaţie pot fi folosite cu succes alături de psihoterapia modernă în tratarea pacienţilor care suferă de depresie pe termen lung.
În prezent, potrivit datelor oficiale, peste 3,5 milioane de persoane din Marea Britanie suferă din cauza acestei maladii psihice.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:57
-
astăzi, 08:38
Microsoft a raportat venituri cu 12% în creştere în ultimul trimestru