- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- LONDRA, (05.01.2009, 12:54)
Terapia prin ţipete, un remediu bun împotriva stresului
Experţii spun că terapia prin ţipete este un remediu foarte bun pentru contracararea stărilor negative, o alternativă la tradiţionala relaxare într-un loc liniştit, informează dailymail.co.uk.
Urmărește
556 afișări
Terapia prin ţipete, un remediu bun împotriva stresului
Sfârşitul sărbătorilor de iarnă, temperaturile scăzute şi criza economică mondială reprezintă principalii factori care fac ca ziua de luni, 5 ianuarie, să fie una dintre cele mai stresante din 2009, pentru toate persoanele care se întorc la birou după vacanţa de iarnă.
"Eliminarea tensiunii prin ţipete este cu adevărat benefică pentru a scăpa de energia negativă provocată de stres", a declarat Judi James, expert în limbaj corporal şi psiholog în cadrul ediţiei britanice a emisiunii de televiziune "Big Brother".
"Când stresul riscă să vă copleşească, încercaţi o serie susţinută de ţipete. O soluţie alternativă ar fi să mergeţi într-un loc izolat, să închideţi ochii, să inspiraţi adânc de câteva ori, pentru a vă calma", au declarat psihologii britanici.
ULTIMELE ȘTIRI
-
La două zile de la preluarea mandatului, Trump a dat primul interviu din Biroul Oval. Care sunt cele mai importante subiecte discutate de Președinte
-
Bujduveanu (PNL) şi Vigheciu (PSD) sunt noii viceprimari ai Capitalei
-
ZF: Un tronson de autostradă construit de un gigant din Austria trebuie demolat în totalitate în Ungaria. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţie
-
Prima de pensionare de 100.000 de euro nu e un caz unic. Ministrul Mediului: au fost sute de directori care au primit bonusuri uriaşe
Aceste sfaturi au fost oferite în urma unui sondaj efectuat în Marea Britanie, care a relevat faptul că cei mai mulţi dintre oameni sunt iritaţi de colegii de birou care mănâncă zgomotos (28%), de cei care îşi suflă nasul prea tare (26%), de cei care vorbesc prea tare la telefon (21%) sau chiar de cei care cântă (5%).
Cercetătorii au descoperit că doar una din zece persoane preferă să stea jos, într-un loc liniştit, pentru a scăpa de stres, în timp ce mai mult de 33% dintre respondenţi au declarat că preferă să ţipe.
Sondajul, intitulat "The Sound Or Silence" (Sunetul sau tăcerea), a fost efectuat în avanpremiera unei campanii de strângere de fonduri, denumită SOS Day 2009, ce va avea loc pe 30 ianuarie în Marea Britanie.
Citește pe alephnews.ro: Un marinar român a fost eliberat de rebelii Houthi. Cum evoluează situația din Orientul Mijlociu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Yuval Raphael a fost aleasă să reprezinte Israelul la Eurovision 2025. Artista a supraviețuit atacului Hamas din 7 octombrie 2023
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
CANCAN.RO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe