Prima pagină » Ştiinţă-Sănătate » Britanicii sunt cei mai obezi dintre europeni

Britanicii sunt cei mai obezi dintre europeni

Marea Britanie are cei mai mulţi cetăţeni obezi dintre toate ţările din Uniunea Europeană, depăşind media UE cu 15 procente, potrivit unui studiu realizat de Asociaţia Observatorilor în Sănătate Publică, citat de The Independent.
Britanicii sunt cei mai obezi dintre europeni

Studiul arată că 29 la sută din populaţia adultă a regiunii West Midlands din Marea Britanie este obeză, faţă de media europeană care este de 14 la sută. Pe locul doi se situează tot o regiune din Marea Britanie, cea de nord-est.

De asemenea, Marea Britanie este pe primul loc în UE la capitolul adolescente rămase însărcinate.

Studiul vizează 37 de factori din fiecare regiune a Europei, precum decesul, densitatea populaţiei, factori de risc şi unităţi sanitare.

Autorii raportului au mai arătat că mortalitatea la femei bolnave de cancer este mare în comparaţie cu alte ţări europene.

Pe de altă parte, numărul britanicilor care fumează este mai mic decât cel înregistrat de multe alte state membre.