Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, NASA a fost nevoită să redirecţioneze naveta de la Centrul spaţial Kennedy, din apropiere de Cape Canaveral, la baza militară Edwards, în deşertul Mojave. Aterizarea a avut loc la ora 21.25 GMT, după cum a fost prevăzut.
Transportul navetei la baza spaţială din California, în Florida – de unde sunt lansate cele trei vehicule spaţiale americane – se va face cu ajutorul unui Boeing 747 special amenajat. Operaţiunea costă aproximativ 2 milioane de dolari şi durează o săptămână.
Naveta americană Endeavour a transportat pe ISS echipamente care vor permite creşterea capacităţii de găzduire a Staţiei, de la trei la şase astronauţi.
Pe parcursul misiunii, a 124-a, astronauţii au instalat două cabine de dormit, un echipament pentru exerciţii fizice, o a doua toaletă, două noi cuptoare pentru încălzirea hranei, un frigider pentru alimente şi băuturi, dar şi un congelator şi un cuptor destinate experimentelor ştiinţifice. Naveta a transportat şi un sistem de reciclare a urinei în apă potabilă, denumit "regenerator de apă", care reprezintă o etapă majoră pentru trecerea la o generaţie nouă de sisteme similare, ce vor putea fi folosite în viitor de expediţiile umane pe Lună sau pe Marte. Acest sistem a costat 250 de milioane de dolari.
Creşterea capacităţii de găzduire a ISS este vitală pentru efectuarea studiilor ştiinţifice din domeniul microgravităţii şi pentru a le permite astronauţilor japonezi şi europeni să efectueze stagii de lungă durată la bordul staţiei orbitale. Japonia şi Europa dispun deja de propriile lor laboratoare, Kibo, respectiv Columbus, aduse la bordul ISS în 2008.