În octombrie 2003, China a devenit a treia ţară care a trimis un astronaut în spaţiu cu o navetă proprie, după fosta Uniune Sovietică şi Statele Unite. În octombrie 2005, China a trimis încă doi astronauţi într-o misiune de cinci zile in spaţiu, la bordul unei navete Shenzou VI.
Primul satelit lunar lansat de China, în 2007, a fost Chang’e-1, denumit astfel după numele unei zeiţe din mitologia chineză, despre care legenda spune că trăia pe Lună alături de un iepure şi tânjea după soţul ei. Satelitul şi-a terminat misiunea luna trecută, după ce a făcut înconjurul Lunii de câteva mii de ori.
"China va trimite o sondă şi un vehicul pe Lună în jurul anului 2012", a declarat agenţia Beijing News, citând televiziunea de stat.
Înainte de trimiterea sondei lunare, China va lansa satelitul Chang’e-2, într-o altă misiune pe orbita lunară.
Experţii chinezi au declarat că misiunea va include trei etape principale: zborul pe orbită, aselenizarea şi întoarcerea pe Terra, dar nu au precizat dacă au alcătuit deja programul primei misiuni lunare cu oameni la bord.