- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- GALAŢI, (16.12.2022, 17:14)
- Petru Mazilu
Un aparat pentru bolnavii de cancer a fost inaugurat la Galaţi. Investiţia este de 2 milioane euro
Un accelerator liniar de particule pentru pacienţii cu afecţiuni oncologice a fost pus în funcţiune vineri, la Galaţi, în prezenţa ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila. Spitalul din Galaţi mai are un echipament asemănător care este utilizat zilnic de zeci de pacienţi.
Urmărește
748 afișări
spitalulurgentagalati.ro
Vineri, în cadrul secţiei de Radioterapie de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei" din Galaţi a fost pus în funcţiune cel de-al doilea accelerator liniar de particule. Unitatea medicală gălăţeană îşi consolidează astfel poziţia de centru regional în tratamentul bolnavilor de cancer.
„De astăzi, pacienţii cu afecţiuni oncologice se pot trata la Galaţi cu ajutorul a două acceleratoare liniare de particule. Noul echipament medical, care a fost deja pus în funcţiune, este unul dintre cele mai performante din lume, fiind dotat cu tehnologie de ultimă generaţie. Galaţiul este unul dintre puţinele centre medicale din ţară ce deţine două acceleratoare liniare de particule pentru tratarea cancerului şi singurul din această zonă a ţării. Radioterapia realizată cu acceleratorul liniar de particule creşte foarte mult şansele de vindecare, acesta fiind principalul motiv pentru care am luptat ca Galaţiul să devină un puternic centru în domeniul diagnosticării şi tratării cancerului", a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Zilnic, medicii de la secţia de Radioterapie realizează cu acceleratorul liniar de particule, inaugurat la sfârşitul lui 2019, aproximativ 50 de şedinţe. În total, de la inaugurarea primului accelerator liniar de particule, la Galaţi au fost realizate aproximativ 37.000 de şedinţe de radioterapie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
La inaugurarea celui de al doilea accelerator de la Galaţi a participat şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
„15 astfel de acceleratoare au fost instalate în ţară, în 11 locaţii, dintre care două sunt instalate deja aici, la Galaţi. Galaţiul este un oraş important dincolo de numărul mare de locuitori, care are şi resursă umană calificată în acest domeniu, iar Facultatea de Medicină din Galaţi poate să pregătească specialişti şi o face pentru ca aceste aparate să poată fi utilizate. Este importantă această regionalizare, care permite accesul la radioterapie de înalt nivel, lucru care se întâmplă aici. Mă bucur că pacienţii au acces la astfel de soluţii terapeutice”, a spus Alexandru Rafila.
Valoarea investiţiei, care include achiziţionarea celui de-al doilea accelerator liniar de particule şi amenajarea buncărului, este de peste 2,1 milioane de dolari, fonduri de la Banca Mondială, în cadrul unui program derulat de Ministerul Sănătăţii.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe