Un medicament folosit în cazul atacurilor cerebrale, benefic şi împotriva cancerului mamar

O substanţă dintr-un medicament folosit în cazul pacienţilor care au suferit atacuri cerebrale s-a dovedit benefică şi împotriva celulelor canceroase mamare, lăsând intacte celulele sănătoase din organism, informează Haaretz.com.

Urmărește
44 afișări
Imaginea articolului Un medicament folosit în cazul atacurilor cerebrale, benefic şi împotriva cancerului mamar

Un medicament folosit în cazul atacurilor cerebrale, benefic şi împotriva cancerului mamar

Această descoperire medicală aparţine cercetătorilor israelieni de la Universitatea din Tel Aviv şi de la Sheba Medical Center şi a fost publicată în cel mai recent număr al revistei medicale Breast Cancer Research.

"Am descoperit de fapt călcâiul lui Achile al celulelor canceroase. Îndată ce poţi să ţinteşti doar celulele canceroase, fără să le distrugi pe cele sănătoase, poţi să produci medicamente care vor cauza mult mai puţină suferinţă pacienţilor. Vom putea obţine tratamente mult mai agresive, fără să ne mai temem că distrugem ţesuturile sănătoase", a explicat Malka Cohen-Armon de la Universitatea din Tel Aviv, coordonatoarea studiului.

Substanţa identificată de cercetătorii israelieni, care amână diviziunea celulară atât în cazul celulelor sănătoase cât şi a celor canceroase, este o componentă a unui medicament fabricat în urmă cu un deceniu şi destinat protejării celulelor nervoase şi prevenirii distrugerii lor în urma unui atac cerebral.

În timp ce această substanţă conduce la moartea rapidă a celulelor canceroase, celulele sănătoase activează un mecanism care blochează procesul de stopare a diviziunii celulare în doar câteva ore, aceste celule continuând apoi să se înmulţească exact în acelaşi fel ca şi celulele ce nu au fost expuse la această substanţă.

Cohen-Armon a mărturisit că eficienţa medicamentului în tratamentul împotriva cancerului a fost descoperită într-un mod cu totul întâmplător. "Nici măcar nu sunt un cercetător cancerolog. În urmă cu doi ani, însă, un articol pe care l-am publicat despre diferitele funcţii ale celulei mi-a atras atenţia asupra celulelor canceroase", a declarat cercetătoarea israeliană.

Noul medicament a fost testat pe mai multe tipuri de cancer, însă, până acum doar rezultatele testelor pentru cancerul mamar au fost publicate.

Testele au fost efectuate pe femele de şoareci, care au fost injectate cu celule canceroase umane. Substanţa miraculoasă le-a fost administrată gradual, de-a lungul a două săptămâni. Şoarecii care nu au primit această substanţă au dezvoltat tumori maligne, însă în cazul celor care au beneficiat de acest tratament, substanţa fie a prevenit, fie a oprit dezvoltarea celulelor canceroase.

Totodată, specialiştii israelieni nu au detectat nicio schimbare în comportamentul şoarecilor care au beneficiat de acest tratament, acest amănunt făcându-i să afirme că substanţa în cauză nu provoacă efecte secundare negative.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici