Un nou studiu dezvăluie misterele formării timpurii a Lunii

Principala teorie actuală privind modul în care s-a format Luna se bazează pe haosul de la începutul sistemului solar. Soarele s-a format în urmă cu aproximativ 4,6 miliarde de ani; în acel moment, acesta era înconjurat de un disc de gaz şi praf rămase de la propria sa formare, care se coagulau în roci care se adunau, se loveau unele de altele şi, în general, contribuiau la un climat de haos.

Oamenii de ştiinţă cred că Luna s-a format atunci când un obiect mare, de mărimea lui Marte, a intrat în coliziune cu Pământul, care era încă cald şi lipicios de la propria sa formare. O cantitate uriaşă din masa Pământului ar fi putut fi ejectată pe orbită, unde s-a reunit pentru a forma Luna.

După formarea sa, se crede că Luna a găzduit un ocean magmatic care s-a răcit rapid şi s-a solidificat în suprafaţa lunară. Pe baza eşantioanelor de rocă lunară despre care se presupune că s-au format în acest ocean de magmă, se estimează că coliziunea a avut loc acum 4,35 miliarde de ani.

Cu toate acestea, mai recent, o imagine diferită a apărut din micile granule de zircon lunar. Cristalele de zircon de pe Lună au fost datate la vârste semnificativ mai mari decât cea estimată anterior. Unul a ajuns la 4,46 miliarde de ani; altul la 4,51 miliarde de ani. Acestea sunt incompatibile cu un ocean magmatic global, care ar exclude formarea şi supravieţuirea cristalelor de zircon.

În acelaşi timp, există un număr mare de roci lunare care au o vechime de 4,35 miliarde de ani. Pentru a rezolva această discrepanţă aparentă, echipa de cercetători care a coordonat studiul a efectuat analize pentru a demonstra că ambele pot fi adevărate - dacă Luna s-a format mai devreme, iar apoi a suferit o topire extinsă a crustei acum 4,35 miliarde de ani.